Drama Florianei, femeia ucisă de iubitul ei. Italianul ar fi vegheat-o timp de două zile, apoi a încercat să și ia viața

Alexandra Curtache |
Data publicării:

Cine este Floriana, femeia ucisă de partenerul ei, Paolo Riccone. Criminalul ar fi stat cu trupul neînsuflețit al femeii timp de două zile în casă, apoi a încercat să se sinucidă.

Floriana Floris, o femeie în vârstă de 49 de ani, a fost tragic ucisă de partenerul ei, Paolo Riccone, într-o casă din centrul localității Incisa Scapaccino, un mic sat cu aproximativ două mii de locuitori situat în valea inferioară Belbo, în regiunea Asti.

După comiterea crimelor, Paolo a rămas lângă cadavrul Florianei timp de cel puțin două zile înainte de a încerca să-și ia viața. Floriana, originară din Milano, era mama a doi copii dintr-o relație anterioară. Una dintre fiice a fost cea care a alertat carabinierii, deoarece nu putea să o contacteze.

 

Floriana a fost ucisă cu cruzime

 

Floriana Floris se mutase recent la Incisa Scapaccino împreună cu partenerul ei, în vârstă de 50 de ani. Cei doi locuiseră în orașe diferite înainte de a se reuni în orașul natal al bărbatului. Recent, s-a aflat că Floriana avea probleme psihice, deși motivele sunt încă necunoscute. Paolo Riccone, în vârstă de 50 de ani, originar din Asti, lucra ca și consultant la Roma.

Potrivit primelor cercetări, Paolo se întorsese în urmă cu câteva săptămâni la casa familiei sale din Incisa Scapaccino pentru a fi aproape de tatăl său grav bolnav, care, din păcate, a decedat pe 3 mai. În prezent, Paolo se află în spital.

 

Crima și tentativa de sinucidere

 

Paolo Riccone și-a înjunghiat mortal partenera, apoi a rămas în preajma cadavrului timp de cel puțin două zile înainte de a încerca să-și pună capăt vieții. Aceasta este prima reconstituire a evenimentelor petrecute ieri. Bărbatul a fost dus la spital cu răni vizibile la încheieturile mâinilor, provocate de cuțit: se află în stare gravă, intubat, sedat și sub pazăa carabinierilor.

Fiica lui Floriana a dat alarma ieri la prânz, îngrijorată că mama ei nu răspundea la telefon, iar vecinii au observat mașina femeii parcată în același loc de mai multe zile. O autopsie va oferi detalii suplimentare.

Ancheta este efectuată de carabinieri sub coordonarea procuraturii din Alessandria, responsabilă de zona respectivă.

"Suntem consternați și nu avem cuvinte", a comentat primarul din Incisa, Matteo Massimelli. "Cuplul", a explicat el, "era foarte puțin prezent în sat și nu a cauzat probleme în ultimii ani. Îi cunoșteam din vedere. Satul nostru este liniștit. Toată comunitatea este șocată și împărtășește durerea acestei tragedii, alături de cei care au pierdut astăzi o persoană dragă.", conform Il Messaggero.

 

-------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG     

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N      

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel