Doua românce au fost admise la Oxford! Fetele pe care nu le veți vedea la știri

admitere-oxford
Două fete din Brașov, Ana Maria Pelin și Mara Pîndaru au fost admise la prestigioasa Universitate Oxford. Fetele vor studia inginerie și informatică. 

Cele două fete sunt în clasa a XII-a, la Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov. 

"Vești bune la reînceperea cursurilor pentru școala noastră! A devenit deja o tradiție ca începutul semestrului al doilea să aducă splendide realizări șaguniștilor din anul terminal, admiși deja la mari universități ale lumii. De această dată, seria reușitelor, pe care ne-o dorim cât mai consistentă, a început cu două fete inteligente și puternice, Ana-Maria Pelin și Mara Pîndaru din XII A, care ne-au facut mândri, fiind admise la Universitatea Oxford, unde vor urma Ingineria și Informatica. Felicitări și succes la Bac!" se arată în mesajul transmis de reprezentanții Colegiului Național din Brașov. 

Oxford este una dintre cele mai vechi universități din lume, acolo unde au acces doar cei mai buni elevi din lume.  Documentele arată atestarea universității încă din jurul anului 1100. 

Recent, în 2009, University of Oxford s-a clasat pe un foarte onorant loc 4 între universitățile din întreaga lume în clasamentul realizat în The Times Higher Education Supplement, iar în topul „Times Higher Education” pentru 2015, este considerată a treia universitate din lume. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close