Dosar Victor Ponta, Dan Sova. ICCJ a dat sentința

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Victor Ponta
Victor Ponta

 Fostul premier Victor Ponta şi Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ''Şova şi Asociaţii'', au fost achitaţi joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul "Rovinari - Turceni". 

În acelaşi dosar, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, a primit patru ani cu executare pentru abuz în serviciu, iar Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni, şi Laurenţiu Ciurel, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, au fost achitaţi. 

Decizia nu este definitivă. 

Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ''Şova şi Asociaţii'' peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat. 

"Astfel, la 30 august 2007, între SCA 'Şova şi Asociaţii', reprezentată de Şova, şi Cabinetul Individual de Avocat 'Ponta Victor-Viorel', reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenţie s-a prevăzut ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpaţii au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Şova s-a înţeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistenţă juridică prevăzut cu comision de succes)", susţinea DNA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel