Liderul de la Casa Albă a lansat critici dure la adresa șefei guvernului italian. A afirmat că este „șocat” de pozițiile acesteia și sugerând că relația lor nu mai este aceeași ca în trecut.
Declarațiile lui Trump au fost făcute într-un interviu acordat presei italiene, în care președintele american s-a declarat dezamăgit de atitudinea Romei în actualul context internațional.
„Credeam că are curaj, dar m-am înșelat”, a spus Trump despre Meloni și a adăugat că premierul italian este „foarte diferită de ceea ce credea despre ea”.
Critici legate de războiul din Orientul Mijlociu
Una dintre principalele nemulțumiri ale liderului american se referă la poziția Italiei în conflictul din Orientul Mijlociu, unde Washingtonul aștepta un sprijin mai ferm din partea aliaților europeni. Trump a sugerat că Italia beneficiază de resurse energetice din regiune, dar nu este dispusă să se implice în acțiunile militare sau strategice ale Statelor Unite.
Potrivit președintelui american, Roma ar prefera ca „America să facă munca pentru ea”, o afirmație care a alimentat tensiunile dintre cei doi lideri. Criticile marchează o schimbare semnificativă, în condițiile în care până recent Meloni era considerată unul dintre cei mai apropiați parteneri europeni ai lui Trump.
Tensiunile au fost amplificate și de disputa provocată de comentariile lui Trump la adresa Papa Leon al XIV-lea. Premierul italian a calificat drept „inacceptabile” declarațiile liderului american la adresa Suveranului Pontif, o reacție care a stârnit furia lui Trump.
Acesta a răspuns imediat și a spus că „inacceptabilă este ea”. I-a reproșat Giorgiei Meloni că nu susține poziția Statelor Unite și că nu înțelege pericolele geopolitice actuale.