Donald Trump, întors din drum în timp ce se îndrepta spre Davos. Avionul a avut probleme tehnice

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Avionul cu care Trump a plecat în Europa s-a întors din drum din cauza unei defecțiuni tehnice. Ulterior, președintele american și-a reluat zborul spre Europa la bordul unui alt avion.

Preşedintele american Donald Trump a zburat miercuri pentru a doua oară spre Forumul Economic Mondial de la Davos, după ce primul avion a trebuit să se întoarcă din cauza unei probleme tehnice, relatează AFP.

Trump a decolat de la baza aeriană Andrews, lângă Washington, la bordul unei a doua aeronave, după ce avionul Air Force One, care îl transporta iniţial, a fost forţat să aterizeze după aproximativ 90 de minute de zbor din cauza unei "probleme electrice minore", conform Casei Albe.

A doua decolare a avut loc la scurt timp după miezul nopţii (05:00 GMT), cu aproximativ două ore şi jumătate întârziere.

El este aşteptat miercuri la Davos pentru o întâlnire faţă în faţă cu liderii europeni, în contextul în care dorinţa sa de a anexa Groenlanda ameninţă să distrugă alianţa transatlantică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel