Doi români din Spania au pus la cale o "schemă" unică: oameni ai străzii au cumpărat mașini de lux de peste 1 milion de euro

romani spania escrocherie masini de lux
Rețeaua condusă de români cumpăra doar mașini scumpe (Foto: Poliția Națională)
Doi români din Spania au pus la cale o "schemă" prin care oameni ai străzii cumparau mașini de lux, care apoi erau vândute în Germania, Franța sau România.

Poliția spaniolă a destructurat o rețea de falsificare a documentelor de identitate din orașul madrilen Ciempozuelos. Atelierul era folosit de o organizație criminală dedicată achiziționării frauduloase de vehicule de lux. Rețeaua recruta persoane vulnerabile, în principal persoane fără adăpost și dependenți de droguri, pentru a achiziționa mașini prin contracte de leasing folosind identități false. Vehiculele erau apoi vândute în diferite țări europene.

30 de persoane arestate, inclusv cuplul de români care a pus la cale ecrocheria

Operațiunea a dus la arestarea a 30 de persoane implicate în schema complexă care folosea documente falsificate și date personale furate pentru a comite fraude. Mașinile - în principal Audi, Mercedes și BMW - au fost transportate în țări precum Franța, Germania și România, unde au fost vândute sub valoarea de piață.

Ancheta a început la începutul anului 2025 în urma unei plângeri din partea unei instituții financiare care a detectat nereguli în achiziționarea unui vehicul. Din acel moment, agenții au urmărit o organizație care accesa baze de date pentru a obține informații personale de la terți, pe care le folosea pentru a genera identități furate.

Cu aceste date, au produs documente de identitate contrafăcute, care încorporau fotografiile persoanelor recrutate pe stradă.

În schimbul a aproximativ 1.000 de euro, aceste persoane erau pregătite cu grijă: au stat la hoteluri, s-au îngrijit și s-au îmbrăcat în haine elegante pentru a merge la reprezentanțe și a oficializa achiziționarea vehiculelor fără a ridica suspiciuni.

Rețeaua era condusă de un cuplu de români

În total, rețeaua a reușit să achiziționeze cel puțin 28 de SUV-uri de lux, pe care apoi le-a revândut în străinătate. Nucleul organizației era condus de un cuplu de români, care ar fi obținut profituri de peste un milion de euro.

Liderul a fost închis, în timp ce partenerul său rămâne în libertate.

Laboratorul de falsificat acte este considerat de anchetatori cel mai sofisticat laborator de acest fel descoperit până în prezent. Atelierul era situat în casa liderilor, la capătul unei alei din Ciempozuelos și protejat de măsuri de securitate semnificative. Acolo, au produs documente de înaltă calitate și au manipulat adrese pentru a controla corespondența trimisă de instituțiile financiare.

În timpul operațiunii poliției, au fost efectuate arestări în mai multe provincii: 23 în Madrid, 3 în Albacete, 1 în Franța, 1 în Lleida, 1 în Plasencia și 1 în Guadalajara.

În plus, agenții au recuperat cele 28 de vehicule furate, evaluate la peste 1,26 milioane de euro, și au confiscat 33 de telefoane mobile, patru computere, 32 de acte de identitate falsificate și bijuterii, în valoare totală de 34.000 de euro.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close