Un cuplu de români din Spania a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de persoane. Sentința a fost dată de Secția I a Tribunalului Provincial din Sevilla la termenul de judecată de astăzi.
La finalul ședinței, președintele instanței le-a spus celor doi "caporali" că sistemul judiciar le oferă „o oportunitate”. Acestora le-a fost redusă pedeapsa de la 10 la 2 ani, din cauza circumstanțelor lor personale, recunoscând că „nu s-au îmbogățit” din acțiunile lor, dar făcându-i să înțeleagă că au cauzat „prejudicii foarte grave” altora. Reducerea pedepsei s-a bazat pe circumstanțe atenuante, inclusiv repararea daunelor și întârzieri nejustificate, deoarece operațiunea Gărzii Civile a început în 2019.
Bărbatul acuzat a primit și o pedeapsă suplimentară de șase luni de închisoare pentru o infracțiune împotriva drepturilor lucrătorilor. Acuzația de falsificare de documente a fost pedepsită doar cu amendă.
Ambilor inculpați li s-a acordat o pedeapsă cu suspendare în schimbul achitării unei amenzi și a angajării de a nu mai comite nicio altă infracțiune în următorii ani. Amândoi au fost de acord cu pedeapsa și au recunoscut faptele după ce au ajuns la un acord cu procuratura, scrie publicația El Correo de Andalucia.
Sora acuzatului a acționat ca garant pentru plata răspunderii civile.
Un român a reușit să evadeze din casă și a mers la poliție
Acest caz a ieșit la iveală după ce un român cu dizabilități intelectuale a reușit să evadeze din casa în care locuia și a mers la poliție să depună o plângere. Acesta a povestit cum i s-a oferit un loc de muncă în Spania, dar nu a fost plătit niciodată și a fost forțat să doarmă pe o canapea pe hol și, de asemenea, pe o saltea într-un cort montat pe acoperiș.
Deși a cerut în repetate rânduri să se întoarcă în țara sa, exploatatorii săi i-au reținut actele.
Potrivit procurorilor, cei doi români au adus mai mulți conaționali să lucreze în agricultură. Imediat cum ajungeau în Spania, acestora li se confiscau actele.
Rechizitoriul acceptat de inculpați evidențiază faptul că ambii au oferit de lucru unui tânăr orfan român care avea „dizabilitate intelectuală ușoară până la moderată, în contextul unui deficit educațional semnificativ (analfabet) și era imatur emoțional”. Acest lucru l-a făcut „foarte impresionabil, prezentând un comportament copilăresc, cu tendința de a se concentra asupra acțiunilor care oferă satisfacție imediată, cu capacitate redusă de raționament și reflecție, circumstanțe ușor observabile”.
Conform certificatelor medico-legale, dizabilitatea l-a făcut „o persoană deosebit de vulnerabilă în anumite situații sociale, unde trebuie să cântărească avantajele și dezavantajele deciziilor sale dincolo de imediat”.
Acuzarea a declarat că, „conștienți de dizabilitățile sale intelectuale și cu intenția de a profita de pe urma acestora ”, inculpații i-au oferit de lucru în sectorul agricol când avea doar 21 de ani, în 2019. Bărbatul a fost ridicat de o rudă a inculpaților și dus la o reședință. În provincia Sevilla, bărbatul și-a început „munca recoltând cartofi în fermele din regiune, întotdeauna sub ordinele și controlul inculpaților ”.
Obligat să lucreze pentru o datorie inventată
Documentele sale personale au fost reținute. În plus, nu a fost plătit pentru zilele lucrate. „Nu a primit niciodată vreun salariu sub pretextul că i se plătiseră deja 20.000 de euro”. Nu putea pleca „până nu își achita datoria”, se mai arată în rechizitoriu.
În timpul petrecut ca sclav, bărbatul a trebuit să doarmă o vreme pe o canapea așezată în holul unei case. Mai târziu, a fost adăpostit pe acoperiș, unde „dormea pe o saltea pe podea , având doar un cort drept adăpost”.
Bărbatul a solicitat să se întoarcă în țara sa în mai multe rânduri. Toate acestea au fost refuzate. Într-o noapte a reușit să evadeze din casă „sub pretextul că merge să ducă gunoiul”, „fiind găsit dezorientat și cu simptome de malnutriție pe 9 octombrie 2019 într-un han de pe marginea drumului din Alcalá de Guadaira”.