Doi polițiști italieni ar putea face ani grei de închisoare, după ce au torturat și umilit un român într-o secție din Verona

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Foto: Corriere Della Sera
Foto: Corriere Della Sera

Doi polițiști italieni ar putea sta ani grei după gratii, după ce au torturat și umilit un român într-o secție din Verona. Cei doi nu erau la prima abatere, procurorii susținând în instanță că violențele celor doi agenți ar fi motivate rasial. 

Un român a fost torturat și umilit într-o secție de poliție din Verona. Procurorii cer 11 ani de închisoare pentru cei doi polițiști, precizând că înregistrările video de supraveghere vorbesc de la sine.

Agenții sunt acuzați că i-au dat mai multe palme lui Mattia Tacchi și l-au agresat pe românul Nicolae Daju, căruia i-au dat cu spray cu piper după ce l-au târât la pământ. Aceste acțiuni au fost surprinse între 2022 și 2023 de camerele de supraveghere din Acquario, „camera de detenție” din Via Lungadige Galtarossa.

Și tocmai aceste imagini reprezintă, pentru procurorii Carlo Boranga și Chiara Bisso, care conduc ancheta privind violența la secția de poliție din Verona, proba cheie în procesul fostului polițist Alessandro Migliore și al fostului său coleg Loris Colpini, acuzați de torturarea persoanelor aflate în custodie sau arestate, în majoritate dependenți de droguri sau străini fără adăpost, precum și de falsificarea rapoartelor în anumite circumstanțe.

Cererile procurorilor: 3 și 7 ani de închisoare


Procesul în acest caz se apropie de final. La termenul de marți, după aproape trei ore de discuții, cei doi procurori au depus un memoriu de 180 de pagini și au solicitat o pedeapsă de șapte ani și patru luni pentru Migliore, care este acuzat și de refuzul și omisiunea îndeplinirii îndatoririlor oficiale, și 3 ani și 10 luni pentru Loris Colpini, care a fost acuzat și de vătămarea corporală a unuia dintre deținuți, cu circumstanța agravantă de discriminare sau ură rasială.

„Imaginile din camera Acquario vorbesc de la sine”, a declarat Bisso în cadrul ședinței, potrivit cotidianului Corriere Della Sera.

"Probele colectate din sistemele de supraveghere video nu au fost niciodată contestate de Curtea de Casație", a mai spus procuroarea.

Un tânăr a chemat poliția dar a ajuns el la secție

 

Mărturiile inculpaților în acest caz sunt incredibile. Avocata Rania Maadani spune că clientul său a suferit o dublă nedreptate.

„A chemat poliția pentru că fusese rănit la cap și s-a trezit arestat și dus la secția de poliție, dar nu a fost niciodată clar de ce."

Migliore însuși a raportat că Colpini îl considera o pacoste și voia să-l ducă imediat în instanță, acuzându-l de opunere de rezistență unui funcționar public.

Adil Tantoui nu numai că a suferit violență fizică, dar a fost și insultat.

Avocatul tânărului a solicitat despăgubiri pentru „prejudiciul adus sănătății, reputației, demnității și discriminare”.

Următoarea audiere va avea loc în februarie.

Între timp, tot în februarie, va fi încheiată audierea preliminară a unui caz paralel în care sunt implicați 16 polițiști, foști colegi ai lui Colpini și Migliore. Agenții sunt acuzați de tortură, vătămare corporală, delapidare, neanunțarea unei infracțiuni și falsitate ideologică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel