Doi adolescenți au fost arestați în Germania: cei doi au planificat un atac terorist la un târg de Crăciun

doi-adolescenti-au-fost-arestati-in-germania--cei-doi-au-planificat-un-atac-terorist-la-un-targ-de-craciun_17244200
Doi adolescenți au fost arestați în Germania, cei doi au planificat un atac terorist la un târg de Crăciun. Sursa - Pexels
Poliția germană a arestat doi minori care plănuiau să provoace explozia unui camion la o piață de Crăciun.

Cei doi adolescenți, de 15 și, respectiv, 16 ani, arestați în Germania plănuiau să copieze un atac terorist la o piață din Berlin comis în 2016. Minorii intenționau să „ucidă vizitatorii” la o piață de Crăciun din Leverkusen, după cum a raportat Procuratura din Düsseldorf.

Arestările au avut loc marți, dar au fost făcute publice joi, 30 noiembrie. Unul dintre suspecți, de origine afgană, a fost arestat în orașul Burscheid, nu departe de Leverkusen, în statul Renania de Nord-Westfalia.

Cealaltă arestare a avut loc în orașul Wittstock/Dosse din estul Germaniei, la aproximativ 500 de kilometri de Leverkusen. Guvernul Brandenburg a explicat că acest al doilea suspect este de naționalitate rusă. Cei doi adolescenți plănuiau să copieze un atac terorist comis pe o piață din Berlin în 2016

Parchetul a raportat că adolescenții au vrut să acționeze inspirați de gruparea teroristă Statul Islamic, la care aspirau să se alăture oficial după ce au fugit din Germania odată ce atacul a fost comis.

Scopul lor a fost „să omoare vizitatorii unei piețe de Crăciun la începutul lunii decembrie, provocând explozia unui camion mic”.

Reamintim că, pe 19 decembrie 2016, un terorist islamist a provocat 11 morți și peste cincizeci de răniți într-un atac multiplu asupra unui târg de Crăciun din Berlin.

Alte știri de interes
x close