Ministrul Răzvan Cuc, discuție despre o șpagă de 500.000 de Euro, chiar în biroul demnitarului

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Discuție halucinantă într-un minister al guvernului României.

Fostul director CFR Călători, Iosif Szentes, i-a spus, în aprilie 2017, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, chiar în biroul acestuia, că i s-ar fi oferit o șpagă de 500.000 de euro pe care a refuzat-o, potrivit unor înregistrări audio difuzate duminică seara de B1Tv.

Iosif Szentes, director CFR Călători la acea vreme, i-a spus lui Cuc că se fac presiuni mari pentru îndepărtarea sa din funcție. El l-a informat pe ministru că persoana care urma să-i ia locul, Valentin Dorobanțu, e un personaj controversat, implicat în mai multe scandaluri.

Răzvan Cuc îi spune că nu are ce face, deoarece decizia fusese luată de cineva de sus.

Szentes îi aduce la cunoștință că nu a acceptat șpaga de 500.000 de euro oferită.

Mai era o a treia persoană în birou. El s-a cerut să vină la mine, pentru că Consiliul de Administrație voia să-l schimbe din funcție. Când am venit în minister, am găsit niște nereguli la CFR, după un control. I-am spus că ar fi bine să se concentreze pe reparația de vagoane, nu pe cumpărarea de tablete.

Am spus că nu e vocea mea?

Szentes nu a fost schimbat în mandatul meu, ci în timpul unui alt ministru, de către Consiliul de Administrație

O să-i fac o plângere penală domnului Szentes. Eu i-am spus că nu eu iau decizia, ci Consiliul de Administrație. Modul ăsta de a pune presiune... În mai multe certuri a făcut afirmații legate de aceste înregistrări, când voia să se întoarcă la CFR. E foarte bine că au apărut aceste înregistrări, ca să clarificăm lucrurile.

L-am auzit când spune chiar el că vreau să fac multe lucruri și că sunt curat”, a declarat Răzvan Cuc, duminică seara la B1 TV.

Ziaristul Silviu Mănăstire a prezentat în emisiunea Dosar de politicien de duminică seara o serie de înregistrări din biroul ministrul Transporturilo, Răzvn Cuc, subiectul fiind o presupusă șpagă de 500.000 de euro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel