Diaspora și-a făcut partid. Anunț pentru cei care vor să susțină formațiunea

Narcis Popa |
Data publicării:

Diaspora a terminat primul pas pentru înființarea partidului anunțat. Astfel, a fost creată în mod oficial Asociația Diasporei Unite care a urmat toți pașii legali. Foarte curând ea va deveni un prtid politic. În acest sens, Mario Mocan, promotorul formațiunii spune că este nevoie atât de susținere morală cât și financiară. 

Până acum, toate acțiunile erau susținute printr-un cont Patreon, făcut pe numele lui Mario Mocan, dar începând de astăzi acesta va fi desființat, cei care doresc să contribuie la noul partid, putând s-o facă în conturile Asociației. 

"Un scurt anunț pentru cei care ne susțin și pentru viitorii susținători ai mișcării noastre: conturile oficiale ale Asociației sunt deschise începând de astăzi. Toate demersurile legale referitoare la Asociația Mișcarea Diasporei Unite sunt încheiate. Contul de Patreon urmează a fi închis, așa cum am precizat că se va întâmpla odată ce conturile bancare vor fi deschise.

Apreciem extrem de mult sprijinul acordat până acum, atât din punct de vedere moral cât și din punct de vedere financiar. Dacă doriți să ne sprijiniți în continuare, vă rugăm să donați în conturile bancare. Detaliile referitoare la înscrierea în asociație vor apărea în curând.

Vă mulțumim pentru susținere!
Următoarele conturi sunt disponibile:

Titular: Asociația Mișcarea Diasporei Unite

RON: RO74BTRLRONCRT0469789501
EUR: RO24BTRLEURCRT0469789501
GBP: RO79BTRLGBPCRT0469789501
USD: RO28BTRLUSDCRT0469789501

Cod SWIFT: BTRLRO22," este anunțul lui Mario Mocan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel