Curtea Constituțională intervine în conflictul dintre CSM și Ana Birchall

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate, miercuri, conflictului juridic între Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și fostul ministru al Justiției Ana Birchall.

„Cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției, respectiv Ministerul Justiției, ca parte a autorității executive, și autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii”, potrivit ordinii de zi afișate pe site-ul instituției.

Pe 12 noiembrie, în cadrul prezentării punctele de vedere la ședința CCR, Alexandru Stan, director în cadrul Ministerului Justiției, a declarat despre presupusul conflict cu CSM că este unul "artificial" în care instituția reclamantă nu dorește soluționarea.

La întrunirea CCR, unde a fost prezent și fostul ministru al Justiției Ana Birchall, Consiliul nu a trimis un reprezentant.

"Ne găsim în fața unui demers în opinia noastră artificial, prin care se creează impresia că de fapt nu se dorește soluționarea unui conflict, ci declanșarea, întreținerea și menținerea în atenția publicului larg a unor animozități cu un profund caracter personal. Lecturând solicitarea de soluționare a conflictului, putem constata că aceasta reprezintă de fapt o veritabilă colecție de fapte, acte și împrejurări care nu ar fi meritat atenția CCR și care reprezintă în fapt fie diferențe de opinie pe anumite teme între președintele CSM și ministrul Justiției, fie chestiuni tehnice din rutina activității celor două instituții", a spus Alexandru Stan, directorul Direcției de contencios din cadrul Ministerului Justiției.

Ana Birchall a dorit să-și prezinte punctul de vedere personal în conflict însă cererea ei nu a fost admisă de judecătorii CCR, care au constatat că nu mai are calitatea de ministru al Justiției.

Reprezentantul Ministerului Justiției a declarat că CSM nu prezintă soluții de rezolvare a conflictului de natură constituțională pe care instituția îl reclamă în cerere.

Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost reprezentat în cadrul ședinței CCR unde au fost expuse punctele de vedere cu privire la cererea de soluționare a conflictului de natură constituțională, potrivit MEDIAFAX.

Dezbaterea de marți la CCR a avut loc după ce Lia Savonea, președintele CSM, a sesizat CCR cu un conflict între Consiliu şi acţiunile Anei Birchall - la acea vreme ministrul al Justiţiei.

Cererea transmisă de Lia Savonea către CCR este motivată de următoarele chestiuni:

1. „Ingerinţă gravă a ministrului Justiţiei, Ana Birchall, în activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori.
2. Acte de subminare a independenţei justiţiei din România prin negocierea unei „foi de parcurs” privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin, conturând percepţia că problemele justiţiei din România nu sunt gestionate de organismele constituţionale abilitate ci de anumiţi factori externi.
3. Acţiuni repetate de decredibilizare şi blocare a activităţii CCR, autoritate de rang constituţional, cu rol bine configurat în arhitectura statului de drept din România.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel