Curs BNR: Dolarul a depășit Euro, o premieră în ultimii 20 de ani

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Dolarul american este mai scump în raport cu leul comparativ cu moneda europeană, în condiţiile în care cursul afişat marţi de banca centrală a indicat 4,9225 lei pentru un dolar, faţă de 4,8851 de lei pentru un euro. 

De altfel, moneda naţională s-a apreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,8851 lei, în scădere cu 0,02 bani faţă de cotaţia precedentă, de 4,8853 lei.

În schimb, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,9225 lei, în creştere cu 4,11 bani (+0,84%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,8814 lei.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,0926 lei, în creştere cu 0,61 bani (+0,11%), faţă de 5,0865 lei, cotaţia anterioară.

Pe de altă parte, gramul de aur s-a scumpit, marţi, până la valoarea de 275,2202 lei, de la 272,2033 lei, în şedinţa precedentă.

Pe pieţele internaţionale, moneda euro a coborât din nou marţi sub pragul simbolic de un dolar, atingând un minimum al ultimelor două decenii, din cauza temerilor că şocul energiei va menţine inflaţia ridicată şi va spori şansele unei recesiuni în Europa, transmite Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel