Incidentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 16:20, în parcarea Köschinger Forst, de pe autostrada A9. Polițiști în civil din cadrul Inspectoratului de Poliție Rutieră din Ingolstadt au observat patru persoane care scoteau diverse obiecte dintr-un Mercedes Sprinter și le încărcau într-un alt autoturism.
În urma controlului, oamenii legii au constatat că autoutilitara era încărcată cu marfă aparținând unui mare comerciant online. Din comunicatul poliției reiese că cei patru români își însușeau ilegal produsele aflate în dubă, ceea ce indică faptul că furtul era în desfășurare în momentul în care au fost surprinși.
Până la intervenția polițiștilor, suspecții reușiseră să mute în celălalt autoturism cinci televizoare, cinci aspiratoare, două mașini de tuns iarba și patru suporturi pentru televizoare. Valoarea totală a bunurilor a fost estimată la aproximativ 3.600 de euro.
Toată marfa sustrasă a fost recuperată și confiscată de poliție.
Curierii erau ajutați de prieteni români
Două dintre cele patru persoane au fost reținute provizoriu, pentru că nu aveau domiciliu stabil în Germania. Pe numele tuturor a fost deschis un dosar penal pentru furt.
Comunicatul poliției nu precizează în ce calitate aveau cei patru acces la autoutilitara Mercedes Sprinter și nici dacă aceasta era un vehicul de curierat operat de angajați sau colaboratori ai companiei de livrări. Totuși, formularea autorităților germane arată că produsele erau încă în duba de transport și erau sustrase direct din aceasta, nu că ar fi fost bunuri furate anterior și doar mutate într-un alt vehicul.