Întâlnire a Comitetului de Situații de Urgență, în contextul crizei migranților

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, a declarat, miercuri, că omologul său de la Interne, Marcel Vela, a declanșat o întâlnire a Comitetului pentru Situații de Urgență, în contextul crizei migranților. Se propune achiziționarea de module de primire, în caz că se va ajunge în România.

Costache a fost întrebat, în timpul audierilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului, despre modul în care Ministerul Sănătății intervine în situația crizei migranților.

"Lucrăm cu MAI în acest nou context care s-a declanșat la începutul acestei săptămâni. Domnul ministru Vela (marcel Vela – ministrul de Interne – n.r.) a declanșat o întâlnire a Comitetului pentru Situații de Urgențe. În paralel se lucrează pe mai multe scenarii și se propune achiziționarea de unități modulare de primire, în caz că această criză se va desfășura și pe teritoriul României", a spus ministrul interimar al Sănătății.

Cel puţin 500 de oameni au ajuns pe mare duminică dimineaţă în insulele greceşti Lesbos, Chios şi Samos, din apropierea coastei turceşti. Martorii au relatat că au existat grupuri de până la 30 de persoane, inclusiv o mamă afgană cu un copil de cinci zile, care au traversat râul Evro.

Înfruntările au avut loc mai târziu în apropiere de oraşul Kastanies, după ce poliţia a sporit securitatea în zonă. O sursă guvernamentală elenă a spus că unii dintre migranţi, împiedicaţi să traverseze graniţa, au aruncat, de asemenea, cu bare de metal şi canistre de gaz lacrimogen în poliţiştii greci.

Turcia a declarat joi că nu va mai împiedica sute de mii de solicitanţi de azil de pe teritoriul său să ajungă în Europa, destinaţia preferată, în ciuda angajamentului de a face acest lucru în cadrul unui acord încheiat cu Uniunea Europeană în 2016, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel