Cristi Borcea IESE din închisoare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cristi Borcea iese din închisoare. Judecătorii Tribunalului Ilfov au decis, miercuri, eliberarea condiționată a fostului finanțator al Dinamo. Decizia este definitivă.

Cristi Borcea a fost încarcerat în luna februarie în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje și terenuri în Mamaia.

Acesta a primit o condamnare definitivă de 7 ani și 6 luni din contopirea sentințelor din acest dosar și cel al Transferurilor, iar din această pedeapsă s-a considerat deja executată perioada petrecută după gratii între 2014 și 2018.

"În temeiul art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 2586 din data de 11.09.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 21740/ 4/ 2019. Dispune punerea de îndată în libertate a intimatului - condamnat BORCEA CRISTIAN, de sub puterea MEPÎ nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel Bucure?ti, Sec?ia I Penală, în baza sentin?ei penale nr. 48/ 2019, dacă nu este re?inut sau arestat în altă cauză . În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2019", transmite instanța, potrivit B1 TV.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel