Copilul de 5 ani dispărut a fost găsit în Galați: Mama sa l-a abandonat pe stradă pentru că a vrut să-l pedepsească

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Copilul de 5 ani, găsit într-o zonă aglomerată a orașului Galați, a fost abandonat de mama lui. Femeia a vrut să-l pedepsească deoarece copilul nu asculta și l-a lăsat în plină stradă plecând într-o comună aflată la zeci de kilometri distanță. 

Reprezentanții Poliției au aflat că băiatul de 5 ani a fost abandonat chiar de mama sa. Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, județul Constanța, care domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, județul Galați, s-a deplasat în cursul dimineții cu un microbuz în municipiul Galați împreună cu copilul. Deoarece copilul nu o asculta, femeia l-a lăsat în acea zonă, spunându-i că se duce să cumpere covrigi.

Ulterior, femeia a fost găsită în comuna Cudalbi și a fost dusă la sediul Secției 2 Poliție pentru audieri.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Copilul va rămâne în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Incidentul a avut loc joi în orașul Galați. Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un copil, cu vârsta de aproximativ 5 ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe un bulevard din oraș. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Galați.

Polițiștii au luat copilul și încearcă să afle cine sunt părinții săi.

"Minorul a fost preluat de poliție și se fac verificări, în vederea stabilirii identității acestuia, întrucât nu a știut să spună unde domiciliază, cum a ajuns în acel loc sau cine sunt părinții săi. Minorul a precizat doar că se numește Ianis. Semnalmentele minorului: înălțime circa 105 cm, greutatea aproximativă de 17 kg, îmbrăcat cu pantaloni scurți raiați de culoare gri, un tricou alb cu imprimeuri albastre cu inscripția 78, încălțat cu pantofi sport”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel