Control medical obligatoriu pentru toți pasagerii români care intră în Finlanda

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Românii şi cetăţenii din zonele considerate "roşii" vor putea intra în Finlanda doar în urma unui control medical, anunţă Ambasada României în Finlanda.

“Agenția Administrativă Regională din Sudul Finlandei a decis efectuarea controlului medical obligatoriu pentru toți pasagerii care intră în Finlanda din ”țările roșii” (inclusiv din România) prin aeroportul Helsinki-Vantaa, prin toate porturile din Helsinki și prin punctul de frontieră Vaalimaa. Controalele medicale obligatorii vor fi efectuate în perioada 18-31 martie 2021 și vor putea include și testarea gratuită pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Pasagerii care prezintă un test COVID-19 negativ, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în Finlanda sau un certificat care atestă că au fost infectați cu SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni vor fi exceptați de la obligativitatea testării. Refuzul de a participa la examinarea medicală obligatorie sau de a efectua testul COVID-19 gratuit poate fi sancționat cu amendă sau cu o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de până la 3 luni, pentru fapte care încalcă legislația privind protecția sănătății. Obligativitatea efectuării controlului medical și a testului COVID-19 nu se aplică transportatorilor, lucrătorilor din domeniul logistic și pasagerilor aflați în tranzit prin aeroportul Helsinki-Vantaa. Informații oficiale actualizate sunt disponibile pe pagina de internet a Agenției Administrative Regionale din Sudul Finlandei:

https://avi.fi/tiedote/-/tiedote/69903893

Toate restrictiile de calatorie mentionate in comunicarile anterioare ale ambasadei raman in vigoare pana la data de 17 aprilie 2021”, precizează Ambasada.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel