Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 53.000 de lei în prima zi de controale la unităţi de alimentaţie publică din perimetrul Festivalului Beach Please, desfăşurat în aceste zile la Costineşti.
"În 09.07.2025, 14 echipe de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Comandamentului Estival 2025 au desfăşurat o amplă acţiune de control în perimetrul festivalului. În total, au fost verificate 90 de unităţi de alimentaţie publică. Rezultatele în urma controalelor: au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.000 de lei; au fost reţinute oficial peste 124 de kg de carne şi produse alimentare (crispy de pui, carne tocată de vită refrigerată şi congelată, maioneză etc), fiind dirijate către unităţi de neutralizare", se arată într-un comunicat al ANSVSA.
Printre principalele nereguli constatate au fost neîntreţinerea spaţiilor, utilajelor şi ustensilelor, etichetare necorespunzătoare, produse fără elemente de identificare, depozitare necorespunzătoare la recepţie, nerespectarea normelor de igienă pentru depozitare, instalaţii frigorifice neigienizate şi/sau nefuncţionale şi lipsa documentelor de trasabilitate.
Autoritatea Sanitară Veterinară precizează că acţiunile de control vor continua pe întreaga durată a festivalului, pentru a asigura respectarea normelor de siguranţă alimentară şi pentru a proteja sănătatea participanţilor la acest eveniment.
"Ne menţinem ferm dezideratul: zero toxiinfecţii alimentare în sezonul estival 2025", a precizat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News