Măsurile de austeritate, anunțate de Bolojan imediat după instalarea la Palatul Victoria, includ majorarea TVA, creșterea accizelor, taxarea suplimentară a proprietăților și dividendele, precum și introducerea contribuției de sănătate (CASS) pentru pensiile private din Pilonul 2. Guvernul justifică aceste decizii prin nevoia de a salva finanțele publice și de a evita riscul ca România să piardă fonduri europene și să fie penalizată de agențiile de rating.
Dar în timp ce executivul vorbește despre „responsabilitate fiscală”, critici dure vin chiar din interiorul PNL, semn că măsurile lui Ilie Bolojan au declanșat primele fisuri majore în partid.
„O măsură profund greșită”
Radu Andrei Mincă, vicepreședintele PNL Italia, acuză guvernul că îi pedepsește pe oamenii care au contribuit corect și care au avut încredere în sistemul privat de pensii.
„Dublă impozitare a pensiilor din Pilonul 2 - o măsură profund greșită. Este o decizie care nu are nimic de-a face cu principiile liberalismului, cu respectul față de contribuabil sau cu statul de drept. De ce e problematică această măsură? Pentru că afectează direct oameni care au contribuit corect, cu speranța că, la bătrânețe, își vor primi pensia suplimentară fără să fie penalizați. Pentru că, în trecut, Curtea Constituțională s-a pronunțat împotriva unor tentative similare, iar reluarea lor ridică serioase semne de întrebare privind respectarea legii”, a declarat Mincă.
Vicepreședintele PNL Italia avertizează că, în loc să reducă risipa bugetară, guvernul alege „calea ușoară”:
„În loc să corecteze cheltuielile inutile ale statului, se taxează din nou oamenii care muncesc și economisesc. Este o alegere cinică, făcută fără o consultare reală cu societatea. Nu este prima încercare. Să nu uităm că ideea unei naționalizări a Pilonului 2 a fost adusă în discuție de fostul premier Marcel Ciolacu, iar acum vedem că acel pericol nu a dispărut, ci doar a fost ambalat altfel. Avem nevoie de un stat partener, nu de unul care își tratează contribuabilii ca pe o sursă inepuizabilă de taxe.”
Florin Roman: „Statul lacom lovește din nou”
Criticile au fost întărite și de deputatul liberal Florin Roman, care a atacat dur această decizie fiscală.
„Astăzi, un nou guvern, condus de un liberal, privește lacom la economiile noastre. Și asta după ce veniturile acumulate au fost deja supuse unei prime impozitări. Un jalon din PNRR prevede creșterea etapizată a contribuției. Numai că degeaba o crești dacă o impozitezi dublu. Singurul care are de câștigat este statul lacom. Repet, această decizie nu are nimic de-a face cu liberalismul adevărat, dar nici cu constituționalitatea,” a transmis Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News