Consultări Cotroceni. UDMR, după întâlnirea cu Iohannis: „Am vrea o revizuire mai amplă a Constituției, avem probleme multe”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia UDMR pentru stabilirea „direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai” s-a încheiat la Palatul Cotroceni.

Din delegaţia UDMR fac parte preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, liderii celor două grupuri parlamentare, Attila Korodi şi Cseke Attila, precum şi preşedintele CRU, Rozalia Biro.

„Am avut o solicitare simplă și logică: a spus că după acest referendum trebuie făcută o revizuire a Constituție. Noi considerăm că se poate face un pas mai hotărât și să eliminăn din Constituție instituția ordonanței de urgență. OUG să rămână doar pentru cazuri de urgență. Trebuie să redăm funcția de legiferare Parlamentului. Acest pas curajos trebuie făcut dacă revizuim Constituția în acest an.

Noi am vrea o nouă Constituție, dar nu cred că se poate acum. Am vrea o revizuire mai amplă a Constituției, avem probleme multe care trebuie rezolvate. Poate nu în acest an, poate nu în acest ciclu electoral, dar trebuie avut în vedere acest deziderat în anii ce urmează.

Am discutat și despre problema Valea uzului. Noi vedem rezolvarea prin scoaterea ceea ce s-a construit ilegal, extinderea cimitirului. Nimeni nu se opune să existe morminte pentru soldații români. Dar nu este ok nici pentru memoria soldaților români să se știe că sub acele cruci au fost îngropați și soldați din armata imperială austro-ungară. Ne-a ascultat dl președinte, dar nu ne-a dat un răspuns, nici nu am așteptat unul.

Nu am discutat despre scenariul trecerii unei moțiuni de cenzură. O moțiune este binevenită oricând, noi am avut discuții cu PNL și USR, am făcut matematică cu ei: nu există 233 de voturi nici alături de noi. Aseară când am stat și am calculat, majoritate nu există. Când va exista un text, noi probbail că vom avea propunere de text în continuarea textului propus de ei, și în funcție de această discuție vom merge mai departe. Suntem pregătiți să susținem o moțiune de cenzură, nu avem o problemă.

OUG privind alegerea uninominală a președinților de CJ este o greșeală. Noi nu susținem, nu am susținut, când ajunge în Parlament votăm împotrivă”, a declarat Hunor.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu delegaţia PNL şi cea a USR.

Consultările vor continua miercuri cu reprezentanţii PMP, ALDE, grupului parlamentar PRO Europa, grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi PSD.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel