Condiție aberantă pusă unei familii de români: "Căutam chirie în Marea Britanie și nu ne dă nimeni"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Monica, o româncă stabilită în Marea Britanie, mamă a patru copii și în prezent însărcinată, a vorbit cu sinceritate despre dificultățile pe care le întâmpină în încercarea de a închiria o locuință decentă pentru familia ei în Birmingham. Deși atât ea, cât și soțul ei lucrează full-time și au venituri peste medie, cerințele impuse de proprietari și agenții imobiliare par, în opinia ei, „absurde”.

„Suntem în căutare de casă în Marea Britanie și am să vă spun un lucru pe care îl întâmpin zilele acestea, cu toate că suntem doi adulți care lucrăm full-time și avem salarii mult mai mari decât cei care lucrează normal, full-time: ni se cere să avem venituri mult, mult mai mari decât ceea ce avem noi”, mărturisește Monica.

Situația devine cu atât mai tensionată cu cât familia este numeroasă, iar acest lucru, susține ea, le închide uși chiar înainte de a apuca să vizioneze locuințele.

Care este motivul?

„Cred că în mare parte asta se datorează faptului că proprietarii aud că avem patru copilași și nici nu le-am spus că sunt însărcinată, pentru că oricum n-am nicio obligație să le spun lucrul acesta. Mi se par totuși absurzi unii oameni pentru că au fost agenții la care am sunat ca să pot să văd anumite case și ne-au cerut să avem un câștig împreună de peste patru ori față de chiria lunară și mi se pare pur și simplu exagerat”, povestește ea.

Monica exemplifică situația concretă: „Dacă o casă costă 1.200 de lire pe lună, ei cer să ai un venit lunar de 4.800. Păi, cu banii ăia, tu în câteva luni îți pui deoparte un depozit și îți cumperi o casă. Nu mai are rost să mai stai în chirie. De asta mi se pare absurd, pentru că sunt foarte puține persoane care pot să aibă un venit comun total de acea sumă pe care o spun ei. Cel puțin în Birmingham am dat de această problemă.”

Deși se lovește de refuzuri sau cerințe nerealiste, Monica nu renunță. „Cu toate acestea, am reușit să mai programăm ceva vizionări și mâine o să mergem să vedem o altă casă”, a conchis optimistă.

Criza locuințelor în Regatul Unit: o povară tot mai grea pentru imigranți

Mărturia Monicăi reflectă o realitate dură cu care se confruntă numeroase familii de imigranți în Marea Britanie. Sistemul de închiriere a locuințelor este tot mai restrictiv, iar standardele financiare impuse de agenții par adesea deconectate de la realitatea economică a celor care muncesc legal și contribuie la bugetul țării.

În marile orașe precum Birmingham, Londra sau Manchester, cererea de locuințe a crescut exponențial, iar prețurile chiriilor s-au majorat considerabil în ultimii ani. Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Regatul Unit, este cunoscut pentru diversitatea sa etnică și pentru numărul mare de familii venite din Europa de Est, inclusiv România. Aici, potrivit ultimului recensământ, românii sunt una dintre cele mai numeroase comunități europene stabilite după 2010.

Însă accesul la locuințe a devenit din ce în ce mai dificil pentru imigranți. Proprietarii și agențiile de închiriere cer adesea dovezi ale veniturilor, contracte pe termen lung, garanții suplimentare sau chiar scoruri excelente de credit, lucruri greu de îndeplinit pentru cei care s-au mutat recent sau care au familii numeroase.

Noua legislație britanică privind imigrația: presiuni suplimentare pentru familiile de străini

În paralel, Guvernul britanic a implementat recent o serie de măsuri menite să reducă imigrația, în special cea a lucrătorilor slab calificați. Printre cele mai controversate prevederi se numără creșterea pragului de venit necesar pentru a aduce membri ai familiei în Regat sau restricții în ceea ce privește accesul la ajutoare sociale pentru imigranții nou-sosiți. De asemenea, a fost anunțat un plan mai dur de verificare a statutului locativ și de muncă al imigranților ilegali, în colaborare cu proprietarii de imobile.

Aceste măsuri vin într-un context politic tensionat, în care discursul anti-imigrație a devenit o temă principală pentru unele partide. Deși autoritățile spun că încearcă să protejeze infrastructura publică și să asigure locuințe pentru toți, în practică, familiile ca cea a Monicăi simt că sunt împinse spre marginalizare și excluziune.

Românii din Birmingham: o comunitate activă, dar cu multe obstacole

Comunitatea românească din Birmingham este una dintre cele mai dinamice din Regatul Unit, cu un număr în creștere de mici antreprenori, lucrători în construcții, îngrijire, sănătate și ospitalitate. Totuși, odată cu schimbările legislative și cu presiunea pieței imobiliare, mulți români se plâng de dificultăți în accesarea serviciilor de bază, inclusiv chirii, educație sau sănătate.

Chiriile pentru o locuință de familie variază între 1.000 și 1.600 de lire pe lună în Birmingham, în funcție de zonă. Cerințele de „income threshold”, prag de venit impus, au devenit frecvente și ajung adesea la de patru sau cinci ori valoarea chiriei, în contextul unei inflații ridicate și al stagnării salariilor.

Deși Marea Britanie rămâne un vis pentru mulți români, experiențele de zi cu zi, precum cea a Monicăi, arată că adaptarea la noile reguli și la presiunile pieței nu este deloc ușoară. Iar pentru o mamă însărcinată cu patru copii și un loc de muncă stabil, refuzurile de la agențiile imobiliare ridică semne de întrebare despre cât de primitoare mai este, în realitate, Marea Britanie a anului 2025.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel