Comisia „Sparanghel”. David Ciceo: „Poliţia Transporturi Aeriene i-a preluat pe muncitori la Aeroportul din Cluj”

Directorul general al Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" din Cluj, David Ciceo, a declarat, marţi, la Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat în străinătate la cules de sparanghel, că Poliţia Transporturi Aeriene a fost cea care i-a preluat pe cei peste 1.800 de muncitori din judeţul Suceava în ziua de 9 aprilie, când a avut loc o busculadă la aeroport.

„Din moment ce poliţia are atribuţii în spaţiile publice, conform ordonanţei militare, şi Poliţia i-a preluat de la prima oră şi Consiliul Judeţean Cluj ne-a interzis permanent să avem de-a face cu parcarea auto, noi am făcut absolut toate demersurile care trebuiau. În data de 8 aprilie, directorul operaţional al aeroportului, Tudorel Lupoaie, a propus Poliţiei Transporturi să fie autocarele cât mai departe, spre oraş. Poliţia Transporturi nu. A organizat cu o zi înainte să vină toate autocarele în faţă (la aeroport - n.r.), Poliţia Transporturi a strigat pasagerii şi ei au organizat tot, noi nu aveam nicio atribuţie acolo. Firma Goto (concesionarul parcării din faţa aeroportului - n.r.) împreună cu Poliţia Transporturi au gestionat, în parcare, întreaga situaţie”, a susţinut Ciceo.

Explicaţia lui Ciceo a survenit unei întrebări referitoare la busculada care s-a creat în aeroport în dimineaţa de 9 aprilie.

El a adăugat că cele 12 avioane tip charter puse la dispoziţia muncitorilor români pentru a se deplasa în Germania şi Olanda nu au creat o situaţie excepţională, pentru că acestea au fost programate să plece de-a lungul întregii zile, iar Poliţia este cea care i-a preluat, fiind atribuţia lor.

„Am alertat Poliţia Transporturi, i-a preluat de la prima oră. Ei au considerat că au forţe suficiente, nu ne-au lăsat să intervenim, era atribuţia lor”, a explicat directorul general al aeroportului.

 

Aglomeraţia din aeroport a fost provocată de faptul că cei 1.800 de oameni au venit „deodată”



Ciceo a spus că aglomeraţia din aeroport a fost provocată de faptul că cei 1.800 de oameni au venit „deodată”, în condiţiile în care unele zboruri erau seara, menţionând că organizatorii sunt cei care au plătit charterele, nu muncitorii români.

„Părerea mea este că au venit aproape deodată, întrucât nu se ştia pe ce zbor vor fi alocaţi. Din ce am văzut, nu şi-a plătit fiecare, individual. Ceva firme, organizatorii au plătit charterele şi au alocat avionul. Deci, din acest motiv nu aveau nici biletul de avion când au venit”, a arătat el.

Membrii comisiei parlamentare de anchetă, constituită la solicitarea liderilor PSD, Pro România şi ALDE, Marcel Ciolacu, Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu, şi-au propus să discute cu responsabili locali - prefectul de Cluj, prefecţii din judeţele de unde proveneau majoritatea celor care se aflau la aeroport în acea zi, preşedinţii consiliilor judeţene, cei care au coordonat dispozitivele şi, la final, miniştri - ministrul Afacerilor Externe, ministrul Muncii, ministrul Administraţiei şi Internelor, ministrul Transporturilor, ministrul Sănătăţii, dar şi cu lucrătorii sezonieri respectivi.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.201
YesMy