EXCLUSIV  Ciprian Vasile Vlad: 10 august, noul '89. Nu ne oprim. Vrem să plece hoții, mincinoșii, manipulatorii

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Ciprian Vasile Vlad, protestatarul care a fost rănit grav de jandarmi în Piața Victoriei la mitingul Diasporei spune că data de 10 august va deveni cu siguranță o tradiție, iar anual se va organiza un mare protest. El spune că indiferent de cine este sau va fi la putere, ei nu se vor opri până ce nu se va produce o schimbare importantă în societatea românească. 

"Cu siguranță vom avea un protest organizat în fiecare an, pe 10 august la București. Cel puțin anual va fi un mare protest pe această dată care va deveni tradiție. În mod normal  lunar nu s-ar putea organiza pentru că noi călătorim din propriile bugete. Până nu rezolvăm ceva, 10 august va deveni un 1989. Nu ne interesează nici dacă va mai fi PSD, nici dacă va mai fi ALDE, ne interesează pur și simplu să se schimbe mentalitatatea acestei țări, adică să plece ăia care nu știu să facă nimic, numai să fure, să mintă și să manipuleze oamenii. Vrem o generație nouă, nu noi neapărat, o generație care să aibă o mentalitate nouă care să schimbe țara asta și să dea un sens. Am speranța că poate ei, cei noi vor face ceva pentru generațiile viitoare pentru că vrem o schimbare. Vrem să venim acasă și să reconstruim țara asta, să o facem așa cum ar trebui. Vreau să muncim în țară, pentru noi, pentru copiii noștri și pentru nepoții noștri. Ei vor fi aceia care vor crea un mental sănătos pentru această țară," a spus Ciprian Vasile Vlad pentru stiridiaspora.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel