Ciolacu și Orban, schimb de răvașe în public: „Nu votăm legea carantinei / Nu am fost invitați în Parlament“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

În timpul unei conferințe de presă susținută de liderul PSD, Marcel Ciolacu, Ludovic Orban și miniștrii de Cabinet au trimis o inforamre de presă, precizând că nu au fost invitați la dezbateri, în Parlament.

„Având în vedere afirmațiile false făcute în spațiul public, precizăm faptul că nu a fost înaintată premierului Ludovic Orban, și nici miniștrilor din Cabinet, invitația de a participa la dezbaterile din Parlament pe marginea legii care privește carantina și izolarea.

Menționăm faptul că atât premierul, cât și miniștrii Sănătății și Justiției, au disponibilitatea de a participa la lucrările Parlamentului ori de câte ori sunt invitați sau solicitați în mod oficial”, a transmis Guvernul României.

Ca răspuns, Marcel Ciolacu a afirmat, în conferință: „Eu îmi amintesc un răspuns al premierului, fiind la Tulcea parcă, spunând că domnia sa nu trebuie să fie. Ceea ce mă bucur este faptul că domnul Orban mă urmărește...”.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, luni, că proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea nu va fi votat în Parlament până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni „să lămurească toate aspectele în discuție în acest moment”.

Liderul interimar al PSD a punctat că legea nu are avizul Ministerului Justiției

 

„Este pentru a doua oară când PNL şi Guvernul Orban au lăsat România într-un vid legislativ. Nu ştiu cât mai putem suporta astfel de greşeli majore, nu neapărat faţă de clasa politică, cât faţă de români. Este nepermis să stăm de o lună de zile şi să aşteptăm în ultimul moment să venim cu o lege la Parlament, când lucrurile erau foarte clare. Restrângerile de drepturi nu se pot face decât prin Parlament. Legea înaintată de Guvernul Orban este o lege proastă. (...) O să continuăm la Senat dezbaterile, atât cu CSM-ul, cât şi cu organizaţiile care luptă pentru drepturi şi libertăţi. (...) Nu se va vota legea în Senat până când primul-ministru şi ministrul Sănătăţii nu vor veni să lămurească toate aspectele în discuţie în acest moment”, a maispus Marcel Ciolacu.

Conform sursei citate, singura persoană care a susținut până acum acest proiect de lege a fost șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

„Nu au venit în faţa parlamentarilor nici premierul, nici ministrul Sănătăţii, nici ministrul Justiţiei. Cu alte cuvinte, nu a veniti niciun om politic din PNL să susțină această lege, domnul Raed Arafat nefiind un membru de partid, nici PNL, nici PSD. Pur şi simplu domnia sa a venit și ne-a prezentat punctul de vedere ca specialist, fără să îngrădim drepturile și libertăţile”, a mai spus Marcel Ciolacu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel