Fostă jucătoare a echipei naționale de fotbal feminin a României, obișnuită mai degrabă cu duelurile pentru minge decât cu încrucișările dintre mașini și scutere, ea a reușit să impresioneze Italia nu prin goluri, ci prin gestul simplu de a debloca o intersecție pentru a salva un copil bolnav de cancer de un drum istovitor.
Filmarea publicată de agenția Adnkronos o arată pe sora Emilia intrând hotărâtă în mijlocul străzii, în veșmântul ei călugăresc, ridicând brațele și gesticulând ferm, exact ca un agent de circulație profesionist. Șoferii, vizibil descumpăniți, se aliniază cuminți, iar autocarul blocat își poate continua drumul. Totul s-a petrecut în timp ce călugărița îl conducea spre casă pe unul dintre copiii internați la spitalul pediatric Bambino Gesù, unde activează ca voluntar.
„Nu e nevoie de mult pentru a face bine”, a spus ea modest, după ce presa italiană a prezentat-o drept „agent de circulație pentru o zi” și „eroina traficului infernal din Roma”.
Emilia Jitaru, de la FCM Bacău și naționala României, la viața monahală
Născută într-o familie de pompieri și asistente medicale din România, Emilia Jitaru a intrat încă de la 16 ani în fotbalul de performanță, evoluând pentru FCM Bacău și ajungând ulterior în echipa națională. Își purta părul prins la spate, imitându-l pe idolul ei, Roberto Baggio - celebrul „Codino Divino”.
A studiat dreptul, avea un iubit și o carieră sportivă în ascensiune. Totul s-a schimbat însă după ce un prieten a dus-o la o slujbă în Italia. A simțit chemarea religioasă și a decis să-și dedice viața lui Iisus. Și-a tuns părul, a renunțat la ghetele de fotbal, dar nu și la dragostea pentru sport.
Astăzi, sora Emilia este membru fondator al echipei de fotbal a călugărițelor italiene, formată din peste 20 de jucătoare cu vârste între 30 și 55 de ani. Echipa participă la meciuri caritabile în toată Italia și chiar obține rezultate surprinzătoare. Într-un meci recent, disputat în octombrie, echipa a învins formația masculină a consiliului local din Manfredonia, după un spectaculos 3-3 și o serie de lovituri de departajare.
„Sunt mai puternică decât Zlatan Ibrahimovic”, a glumit călugărița, spre deliciul presei italiene.
Antrenorul Moreno Buccianti o descrie ca pe o jucătoare completă: tenace, puternică, cu tehnică bună și șut excelent cu ambele picioare. „Singurul ei defect este că pasează rar”, spune el râzând.
În afara terenului, sora Emilia își dedică zilele copiilor bolnavi de cancer de la Bambino Gesù. Îi însoțește la tratamente, îi sprijină moral și le oferă o prezență senină în momente grele. De aceea, blocajul din trafic din ziua virală a fost pentru ea mai mult decât un inconvenient: a simțit nevoia să intervină.
În 2012, ea a fondat în Livorno academia „The Three Archangels”, un proiect pentru copiii considerați „netalentați” de cluburile locale – o inițiativă menită să le ofere șansa de a descoperi bucuria jocului, indiferent de performanțe.
Una dintre amintirile ei cele mai dragi este întâlnirea cu Papa Francisc, în 2022. Pontiful a lăudat echipa de călugărițe pentru „evanghelizarea prin sport”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

