Autoritățile din China au reinstaurat, duminică, restricții legate de COVID-19. Peste 400.000 de persoane care locuiesc în apropiere de Beijing au fost plasate în izolare, după ce în regiunea unde stau au fost depistate 18 cazuri de infecție cu coronavirus, scrie BBC.
Restricțiile au intrat în vigoare în regiunea Anxin din provincia Hebei, localizată lângă Beijing.
După apariția pandemiei în China, la sfârșitul anului 2019, țara a reușit să țină sub control numărul de noi infecții cu COVID-19.
Pentru a evita apariția unui al doilea val, oficialii au anunțat duminică faptul că regiunea Anxin va fi „complet închisă și controlată”.
Singurele persoane care au voie să părăsească locuințele sunt cele care nu își pot desfășura munca de acasă. De asemenea, un singur membru al unei familii va putea ieși din casă doar o dată pe zi pentru a cumpăra alimente și medicamente, menționează sursa citată.
Anxin se află la aproximativ 150 de kilometri, la sud de Beijing. Presa chineză spune că au existat 18 cazuri în această regiune, în urmă cu două săptămâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
china
Coronavirus
S-a aflat cauza căderii de electricitate din Spania: "Au fost două evenimente importante"
Bogdan Bolojan /
29 apr 2025, 22:25
Luni, 28 aprilie, Peninsula Iberică s-a confruntat cu o întrerupere de curent de proporții, ce a afectat milioane de cetățeni din Spania și Portugalia. Primele explicații oficiale au fost făcute publice de operatorul rețelei de transport al energiei electrice din Spania, Red Eléctrica de España (REE), care a confirmat că prăbușirea sistemului a avut la bază o combinație de factori tehnici, în special o cădere bruscă a producției de energie solară, ceea ce a dus la o reacție în lanț în rețea.