Cererea de arme românești a explodat. SUA, printre clienții Romarm

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
Finlanda spune că ar putea trimite un număr mic de tancuri în Ucraina
Finlanda spune că ar putea trimite un număr mic de tancuri în Ucraina

Cererea de arme românești a explodat de la începerea războiului din Ucraina. Printre clienții principali ai Romarm se numără și SUA.

De când a început războiul din Ucraina, fabricile de armament din România produc la capacitate maximă. Cererea de armament românesc a crescut nu doar în regiune, ci și în Orientul Mijlociu și în Africa, potrivit Știrile ProTV.

Iar în Statele Unite, Romarm, cea mai mare companie românească din industria de apărare se menține, printre principalii furnizori de derivate ale armelor militare de asalt către civilii americani.

Ministerul Apărării și-a triplat investiția în armament românesc 

Și Ministerul Apărării Naționale și-a triplat plățile pentru armamentul produs în România.

Dacă până în anii 90 era al cincilea exportator de armament din lume, România încearcă acum să recupereze ce a pierdut în ultimii 30 de ani.

Exporturile și-au revenit spectaculos după ce Rusia a invadat Ucraina, iar fabricile românești de armament lucrează acum la capacitate maximă. Așă că încasările pe primele patru luni reprezintă jumatate din cifra de afaceri pe întreg anul.

„Foarte multe cereri” înregistrate de Romarm

Gabriel Țuțu, director general Romarm: „Se revine la războiul clasic. Către Romarm au venit foarte multe cereri, nu din zona de conflict, evident, ci din zona vecinilor noștri care își regândesc strategiile de înzestrare pentru produse de artilerie, muniții de artilerie, muniții de aruncător. A crescut foarte mult cererea din partea partenerilor noștri de peste Ocean, pe zona de piață civilă. Acolo, în mod constant, furnizăm derivate ale armelor militare.”

Romarm vinde tot mai multă muniție de infanterie și artilerie, armament de calibru NATO și nu numai.

Valentin Petre, director tehnic, Uzina Mecanică Mija: „În general, sunt grenadele ofensive, defensive și noi avem în fabricație o grenadă multifuncțională, pe care o vedeți aici, care poate asigura variante de funționare și în variantă ofensivă, printr-o simplă deșurubare, când o montezi poate fi folosită ca grenadă defensivă și poate perfora un blindaj până la 40 de mm.”

Produsele vedetă ale industriei apărării românești

 

Produsele vedetă ale industriei românești de apărare rămân loviturile antitanc fabricate inclusiv aici la Uzina Mecanică Mija, în diferite variante de calibre și utilități. Sunt produse pentru care interesul este tot mai crescut în ultima vreme, doar anul acesta volumul comenzilor a crescut cu 20 de procente, semn că armatele care cumpără armament românesc și-au regândit politica de apărare.

Sorin Chivu, director Uzina Mecanică Mija: „Această creștere a reprezentat-o nu doar loviturile de luptă, cât și loviturile interte. Militarul atât român, cât și militarul din armatele aliate simte nevoia să se antreneze. Pentru noi, un antrenament riguros înseamnă o creștere a producției.”

Armament românesc cer tot mai mult și forțele de ordine.

Sorin Cristescu, director comercial UM Mija: „Forțele de ordine publică, în general, sunt cele pentru grenade acustico-luminoase și grenada de consternare cu efect multiplu. O arunci și până la nouă sărituri, flash-uri și bang-uri poate o arunci în încăpere și paralizează adversarul. Se sperie.”

Principalul client al fabricilor de armament din România râmâne însă Armata Română, care în ultima perioadă și-a triplat investițiile în produsele fabricate la noi. Cifra ar putea crește în viitor, dacă Ministerul Apărării va renunța la clasicele AKM-uri, iar Romarm va începe producția în masă de arme de asalt de calibru NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel