Centenarul armistițiului. 70 de lideri din lumea întreagă s-au reunit la Paris

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

70 de lideri din lumea întreagă s-au adunat în tăcere la Arcul de Triumf din Paris, la 100 de ani de la armistiţiul de la finalul primului război mondial. 

La ora 11 a celei de-a 11-a zile din a 11-a lună a anului, 70 de lideri din lumea întreagă s-au adunat în tăcere la Arcul de Triumf din capitala franceză, în sunetul clopotelor de la bisericile pariziene, la 100 de ani de la armistiţiul de la finalul primului război mondial, relatează AFP şi Reuters.

Cancelarul Angela Merkel a stat alături de preşedintele francez Emmanuel Macron şi soţia sa Brigitte, sub ploaia de noiembrie. Câteva minute mai târziu li s-au alăturat preşedintele american Donald Trump şi soţia sa Melania, apoi, ultimul sosit, şi preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a salutat amical pe liderul SUA, cu care a afirmat apoi că a avut o convorbire "bună".

Veniţi din Australia, Liban sau Senegal, şefii de stat şi de guvern s-au întâlnit la Paris pentru că ţările lor au trimis combatanţi în războiul din 1914-1918. Au fost astfel prezenţi, între alţii, şi preşedintele rus Recep Tayyip Erdogan, premierul canadian Justin Trudeau, regele Mohammed VI al Marocului şi preşedintele congolez Denis Sassou Nguesso.

Majoritatea lor au sosit la Elysee dimineaţa, pentru a se îndrepta apoi la bordul a opt autobuze până în apropierea Arcului de Triumf, unde au fost adăpostiţi de ploaie sub un acoperiş mobil transparent.

Măsurile stricte de securitate nu au împiedicat trei militante Femen cu bustul gol să alerge către convoiul preşedintelui american, înainte de a reţinute de forţele de ordine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel