Cei doi polițiști care vânau șoferi pentru șpagă în București, reținuți. Împărțeau banii la finalul turei

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Doi poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că ar fi primit mită de la 23 de conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Pocurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Andrei Pantea, comisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră şi a lui Valentin Olteanu, agent şef de poliţie în cadrul DGPMB - Brigada Rutieră, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 19 martie - 22 aprilie, Andrei Pantea şi Valentin Olteanu, în calităţile menţionate, ar fi primit, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv pentru a nu constata şi sancţiona cu amendă sau pentru a nu aplica sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, sume de bani care nu li s-ar fi cuvenit, de la 23 de conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Flagrantul a fost făcut în trafic. Cum opereau cei doi polițiști

 

Celor doi polițiști cărora li se dusese vestea pentru ce fac le-a fost întinsă o capcană chiar în trafic. Aceștia au primit bani marcați de la un cetățean turc, iar imediat după ce au "încasat" banii, aceștia au fost luați "ca din oală" de ofițerii DGA. În caz s-a implicat, pe lânga DGA, și DNA pentru că este vorba despre un ofițer de poliție. 

"Ca mod de operare, de cele mai multe ori banii ascunşi între documentele solicitate de către agentul şef de poliţie Valentin Olteanu (asigurare sau certificat de înmatriculare) ajungeau la comisarul Andrei Pantea. Ulterior, acesta ar fi scos banii, i-ar fi introdus în portofel sau buzunar, iar la sfârşitul programului acele sume de bani ar fi fost împărţite între cei doi. În contextul menţionat, joi, cei doi suspecţi ar fi fost surprinşi în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la patru conducători auto suma totală de peste 2.000 lei", arată anchetatorii.

DNA informează că, vineri, cei doi poliţişti urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel