Cauzele tragediei aviatice din Iran. Primele informații

avion_prabusit_iran_2
Avion prabusit Iran
Cauza producerii accidentului aviatic din Iran în care 176 de persoane au murit a fost un incendiu izbucnit la unul dintre motoare, a declarat Qassem Biniaz, purtătorul de cuvânt al Ministerului ianian al Transporturilor, potrivit Time. 

În urma incendiului, pilotul a pierdut controlul aeronavei, după care s-a prăbușit, a adăugat Biniaz, conform agenției de știri iraniene de stat IRNA.

Una dintre cutiile cutiile negre ale avionului a fost găsită de către echipele de salvare iraniene, a informat televiziunea de stat iraniană IRIB, citată de Reuters.

Avionul s-a prăbușit la scurt timp după ce a părăsit aeroportul Imam Khomeini din Teheran, cu destinația Kiev.

Datele despre zboruri de pe aeroport arătau că un Boeing 737-800 ucrainean aparținând companiei Ukraine International Airlines a decolat miercuri dimineață, apoi a încetat să mai trimită semnale la scurt timp după aceea, potrivit site-ului FlightRadar24.

Autoritățile iraniene au trimis echipe de salvare în zona din apropierea aeroportului unde s-a prăbușit aeronava ce aparținea companiei Ukraine International Airlines, a declarat Reza Jafarzadeh, un purtător de cuvânt al Organizației de Aviație Civilă din Iran, citat de Reuters.

Iranul a transmis că prăbușirea aeronavei Boeing 737-800 nu are legătură cu atacurile cu rachete asupra bazelor militare din Irak.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close