Capsula spaţială Starliner a companiei Boeing s-a întors cu succes pe Pământ

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Capsula spaţială Starliner a companiei Boeing s-a întors cu succes pe Pământ / Foto: Unsplash
Capsula spaţială Starliner a companiei Boeing s-a întors cu succes pe Pământ / Foto: Unsplash

Capsula spaţială Starliner a companiei Boeing a revenit pe Pământ, miercuri, după o misiune de patru zile la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), informează joi agenţia DPA.

Capsula, fără echipaj uman, care a transportat aproximativ 225 de kilograme de marfă şi provizii destinate echipajului din partea NASA, dar şi o încărcătură de peste 130 de kilograme de la Boeing, s-a desprins de ISS miercuri, conform programului misiunii, potrivit agenţiei spaţiale americane.

Starliner a aterizat înapoi pe Pământ în statul american New Mexico la ora 18:49 (22:49 GMT), încheindu-şi zborul demonstrativ către avanpostul spaţial.

"Revenirea de astăzi de la @Space_Station marchează sfârşitul Testului 2 al Zborului Orbital, o demonstraţie ce oferă date pentru a ajuta la obţinerea certificării pentru a transporta astronauţi", a transmis NASA într-un mesaj pe Twitter.

"Aterizare, #Starliner!" a scris Boeing pe Twitter. "#Starliner a aterizat în siguranţă la trei zecimi de milă de ţinta sa la @WSMissileRange în New Mexico", a adăugat gigantul aerospaţial american.

Zborul reuşit a reprezentat un test important pentru Starliner, care s-a confruntat cu o perioadă dificilă - o serie de probleme au întârziat cu doi ani acest proiect.

 

Proiectul Starliner are ca scop transportarea pe viitor a astronauţilor către ISS



Boeing intenţionează să folosească Starliner pentru a transporta în viitor astronauţi către ISS, oferind o alternativă la capsula Crew Dragon a companiei SpaceX.

Starliner este un vehicul spaţial de ultimă generaţie, parţial reutilizabil, constând dintr-o capsulă reutilizabilă destinată echipajului şi un modul de service lansat cu racheta. După obţinerea certificării, va transporta un echipaj format din până la patru membri către ISS.

Vehiculul spaţial trebuia iniţial să fie lansat spre ISS în iulie 2021. Misiunea a fost amânată de mai multe ori, în primul rând din cauza unor probleme apărute după sosirea modulului de cercetare rusesc Nauka, iar apoi din cauza unor defecţiuni constatate la supapele sistemului de propulsie al Starliner.

Compania americană din industria aviatică şi aerospaţială a dezvoltat şi construit Starliner pentru NASA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel