Când vor avea loc funeraliile prințului Philip. Regina Elisabeta a II-a și membrii seniori ai familiei regale au pus la punct toate detaliile

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Mesajul Reginei Elisabeta după decesul Prințului Philip: „A murit în pace”
Mesajul Reginei Elisabeta după decesul Prințului Philip: „A murit în pace”

Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, va fi înmormântat cel mai probabil sâmbăta viitoare, după opt zile de doliu național. Ducele de Edinburgh a murit vineri, la vârsta de 99 de ani. Informația apare în presa din regat, care scrie că sicriul cu trupul prințului consort va fi mutat astăzi sau mâine în capela Saint George de la castelul Windsor.

Noaptea trecută, regina Elisabeta a II-a și membrii seniori ai familiei regale au pus la punct detaliile necesare, iar o decizie finală va fi anunțată astăzi. Cel mai probabil, la înmormântare va fi permis accesul unui număr limitat de persoane. Nu vor fi funeralii de stat, trupul lui Philip nu va fi depus pentru ca publicul să-și ia rămas bun, iar ceremonia va fi însoțită de o procesiune militară. Ultimul drum al prințului Philip va fi acompaniat de muzică de cimpoi, iar din ziua următoare, drapelele de pe teritoriul britanic nu vor mai fi arborate în bernă.

Regina, însă, va reveni complet la viața publică abia după 30 de zile. Potrivit presei britanice, prințul Philip a fost foarte implicat în aranjamentele pentru propria înmormântare și, în stilul său obișnuit, a glumit că unii dintre cei care au participat la aceste aranjamente au murit înaintea lui.

Pe durata perioadei de doliu, evenimentele publice guvernamentale sunt anulate, inclusiv ieşirea la pub a premierului Boris Johnson care era programată să marcheze redeschiderea teraselor luni, după mai bine de trei luni de lockdown. Partidele politice au decis să suspende campania în vederea alegerilor locale din 6 mai, potrivit Agerpres. Britanicii depun flori la porţile Palatului Buckingham din Londra, în pofida apelului de a nu se aduna în masă din cauza crizei sanitare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel