Camion românesc, încărcat cu roșii și ardei, incendiu de proporții pe autostradă, în Germania

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Un camion românesc, încărcat cu roșii și ardei, a ars complet, ieri, pe A17, în zona Bad Gottleuba (Saxonia), Germania.

Pompierii nemți, care au intervenit, joi, la incendiul de pe autostradă din zona Bad Gottleuba, au avut, la prânz, Ratattouille de legume. Însă pentru ceilalți participanți la trafic au fost ore întregi de închidere totală a drumurilor pe A17.

Șoferul (35 de ani) camionului MAN conducea pe autostrada A17 dinspre Dresda în direcția Praga în jurul orei 12.50, când a observat brusc fum,  ieșind din vehiculul său, în apropierea intersecției Bad Gottleuba-Berggießhübel.

În jurul orei 12.20, un camion românesc a început să scoată fum, iar cu puțin timp înainte de ieșirea din Bad Gottleuba a luat foc. Șoferul a oprit camionul pe banda de urgență. Potrivit primelor informații, șoferul ar fi vrut să își stingă singur vehiculul, dar acesta a luat foc la scurt timp.

Cei doi ocupanți au camionului au reușit să scape la timp din cabină și au rămas nevătămați.

Pompierii au reușit să stingă cu succes camionul în flăcări, dar vehiculul a ars complet. Nu s-au înregistrat victime.

Reluarea traficului rutier pe A17 spre Cehia a durat până seara târziu.

 

Camion românesc, incendiu de proporții pe autostradă, în Germania

 

O reală tragedie se putea petrece și în Italia. Un șofer român, fără nicio pregătire în domeniu, s-a plimbat prin toată Peninsula cu o adevărată bombă pe roți: TIR-ul, încărcat cu mărfuri periculoase.

Un camion încărcat cu diluant poliuretanic, o încărcătură extrem de periculoasă, pentru care sunt necesare măsuri de precauție extraordinare, a fost prins circulând noaptea. La volan, un șofer român, fără nici pregătire în domeniu și fără a avea minime măsuri de securitate: A curs cu amenzi și s-a lăsat cu sechestru.

Poliția rutieră din Treviso, în timpul unor acțiuni privind controlul legalității în domeniul transportului de mărfuri periculoase, a surprins, în cursul nopții trecute, un autotren articulat care circula pe un drum comunal din localitate și care transporta material constând în "diluant poliuretanic", încălcând în totalitate normele care reglementează transportul rutier de mărfuri periculoase.

Șoferul român conducea camionul, deținut de o companie italiană, fără atestat de pregătire profesională, fără instrucțiuni scrise de siguranță și fără echipament special. În plus, nu avea la bord stingătoare de incendiu pentru materialul transportat, iar vehiculul nu avea panourile care să indice tipul de mărfuri periculoase transportate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel