Bulgaria reintroduce obligativitatea purtării măştilor sanitare, după o creştere a numărului de cazuri de infectare

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Bulgaria a ordonat luni cetăţenilor ei să poarte din nou măşti de protecţie în toate spaţiile publice închise, după ce această ţară din Balcani a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, informează Reuters. 

Decretul, emis de ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, a fost semnat la 10 zile după decizia aceluiaşi oficial bulgar ca purtarea măştilor sanitare în spaţii închise să devină "recomandată" dar nu obligatorie, cu excepţia transportului public, în farmacii şi în unităţile medicale.

"Singurul scop al acestei decizii este acela de a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor bulgari", a declarat ministrul Ananiev, adăugând că rezidenţii din Bulgaria trebuie să poarte măşti sanitare în magazine, la evenimente sportive, în cinematografe şi teatre. De asemenea, este obligatorie şi respectarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri între persoane.

Kiril Ananiev a mai anunţat că până la 1.000 de fani vor fi autorizaţi să asiste pe stadioane la meciurile din campionatul de fotbal al Bulgariei.

Bulgaria, o ţară cu o populaţie de aproape 7 milioane de locuitori, şi-a redeschis restaurantele şi cafenelele, după ce recomandările de izolare au fost ridicate pentru cele mai multe stabilimente.

Săptămâna trecută, Bulgaria a înregistrat 606 cazuri noi de COVID-19, cea mai mare creştere a numărului săptămânal de infectări cu noul coronavirus. Totalul cazurilor raportate a ajuns în această ţară la 3.905, iar cel al deceselor la 199.

Bulgaria a decretat stare de urgenţă epidemiologică pentru o lună în data de 13 mai, care a înlocuit precedenta stare de urgenţă, permiţând Ministerului Sănătăţii să extindă restricţiile implementate împotriva noului coronavirus, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel