Boris Johnson își asumă responsabilitatea pentru petrecerile din pandemie şi vrea depăşirea scandalului

Nicoleta Nicolau / 25 mai, 19:10

Premierul britanic, Boris Johnson, a afirmat miercuri după-amiază că îşi asumă responsabilitatea şi regretă foarte mult încălcările regulilor la petrecerile organizate în birouri guvernamentale, insistând însă că trebuie depăşit acest scandal. 

"Poliţia nu a considerat că prezenţa mea la aceste evenimente a fost o încălcare a regulilor, dar a descoperit acest lucru după ce am plecat, când nu mai eram acolo", a declarat Boris Johnson, potrivit BBC News.

"După cum arată raportul elaborat de Sue Gray, am acţionat în sensul recomandărilor şi am aplicat o serie de schimbări. Aceste evenimente au fost în timpul serviciului, sunt parte a funcţiei mele. Dar ar fi trebuit să ne dăm seama că limita între evenimentele de lucru şi socializare era greu de stabilit, iar lucrurile ar fi trebuit făcute diferit. Acest lucru nu înseamnă că nu îmi asum în totalitate responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat. Şi regret amarnic", a subliniat Boris Johnson, potrivit Mediafax.

Premierul le-a sugerat membrilor Parlamentului britanic că trebuie să depăşească acest scandal. "Misiunea acestui guvern se referă la problemele publicului britanic. Voi continua această misiune", a insistat Boris Johnson, menţionând acţiunile de contracarare a scumpirilor, gestionarea efectelor pandemiei şi contracararea Rusiei.

Un raport oficial elaborat de Susan Gray, secretar adjunct al Biroului Cabinetului britanic, a stabilit că Guvernul Boris Johnson "a eşuat în mod grav" în respectarea normelor. "Oricare au fost intenţiile, ceea ce s-a întâmplat la aceste evenimente şi modul în care s-au desfăşurat nu au fost în concordanţă cu reglementările anti-COVID din acea perioadă. Permiterea presiunilor asupra unor oficiali şi consilieri, unele atitudini au fost incompatibile cu reglementările", arată raportul prezentat miercuri de Susan Gray, conform cotidianului The Guardian.

Boris Johnson asumă responsabilitatea pentru petrecerile din pandemie şi vrea depăşirea scandalului

 

"Sunt la fel de surprins şi dezamăgit ca oricine altcineva din Camera Comunelor în legătură cu aceste dezvăluiri; sunt îngrozit de anumite tipuri de comportament", a reacţionat Boris Johnson iniţial. Premierul britanic insistă că petrecerile organizate prin încălcarea regulilor antiepidemice au fost foarte rare, "doar opt în 600 de zile".

Premierul Boris Johnson a fost amendat recent de Poliţia londoneză în cadrul investigaţiilor privind petreceri organizate în sedii guvernamentale în timpul pandemiei, iar opoziţia laburistă îi cere demisia. Boris Johnson a negat iniţial că ar fi fost încălcate regulile antiepidemice, iar ulterior a argumentat că nu şi-a dat seama că s-a întâmplat acest lucru. Oficlaii de la Downing Street au negat că Boris Johnson ar fi indus în eroare Parlamentul în mod intenţionat.

Numeroşi consilieri ai premierului Boris Johnson au demisionat în februarie pe fondul presiunilor politice apărute din cauza petrecerilor organizate în 2020 şi 2021 în birouri guvernamentale prin încălcarea normelor antiepidemice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.1.0