Bilanţ DNA: Mai puţini condamnaţi definitiv şi mai puţine sesizări în 2019

Andreea Cosma |
Data publicării:

Instanţele din România au condamnat definitiv, anul trecut, 422 de persoane în dosare de corupţie instrumentate de procurorii DNA, în scădere faţă de 584 în 2018, majoritatea primind pedepse cu suspendare.

"În anul 2019, instanţele de judecată au continuat să dispună soluţii de condamnare în dosarele de mare corupţie. Cu toate că numărul persoanelor condamnate definitiv (422) a scăzut faţă de cei condamnaţi definitiv în anul anterior (584), au fost pronunţate decizii de condamnare în cazuri importante. Cu titlu exemplificativ, au fost condamnaţi definitiv trei deputaţi (dintre care unul având funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor), un secretar de stat în cadrul Ministerul Justiţiei, un secretar de stat în cadrul Ministerul Sănătăţii, un secretar de stat şi un consilier personal în cadrul Ministerul Transporturilor, un şef cabinet în cadrul MAI, cinci judecători, trei procurori, un preşedinte ANAF, un vicepreşedinte al ANRP, un director general Compania Naţională Loteria Română, patru preşedinţi consiliu judeţean, patru primari municipiu, trei viceprimari municipiu, alţi primari de comună, funcţionari cu funcţii de conducere în administraţia locală şi la nivelul unor companii de stat", se arată în raportul de activitate pe anul trecut, prezentat luni de şeful DNA, Crin Bologa.

Bologa a explicat că, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate în cazul hotărârilor definitive de condamnare în dosarele DNA, se constată că se păstrează aceeaşi configuraţie, cu mici diferenţe, în fiecare an.

Astfel, se observă că predomină, cu un procent de 51%, pedepsele cu închisoarea cu suspendarea executării sub supraveghere, în timp de pedepsele cu executare în detenţie ating 27%.

În 2019, instanţele de judecată au dispus confiscarea şi recuperarea de produse infracţionale în sumă totală de aproximativ 120 milioane euro, faţă de 76 milioane euro în 2018, fiind înregistrată o creştere de aproape 60%.

 

Bilanţ DNA pe anul 2019: Au scăzut numărul şi calitatea sesizărilor venite de la cetăţeni şi instituţii ale statului

 

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a mai declarat, luni, că anul trecut au scăzut numărul şi calitatea sesizărilor primite de DNA de la cetăţeni şi instituţii ale statului, iar printre cauze a enumerat atacurile împotriva Justiţiei, modificările legislative în materie penală, dar şi provizoratul la conducerea acestei unităţi de Parchet.

"Ritmul de lucru la DNA a avut de suferit în anul 2019. Astfel, operativitatea soluţionării cauzelor a fost mai scăzută în comparaţie cu anul precedent - 718 cauze soluţionate în termen de an de la prima sesizare, faţă de 1.026. De asemenea, 505 cauze soluţionate în termen de doi ani de la prima sesizare, faţă de 719 în anul 2018. Aşa cum s-a constat în ultimii ani, numărul sesizărilor primite de la persoane şi instituţii este în continuă scădere, anul 2019 nefăcând excepţie. De asemenea, a scăzut calitatea sesizărilor primite atât de la cetăţeni, cât şi de la instituţiile de control ale statului. Cauzele acestor scăderi pot fi şi controversele şi atacurile împotriva sistemului judiciar, modificările succesive şi încercările de modificare a legislaţiei de natură să îngreuneze munca procurorilor şi combaterea corupţiei şi, de asemenea, provizoratul la conducerea DNA a afectat acest număr în scădere al sesizărilor", a afirmat Bologa, la prezentarea raportului de activitate a DNA pe anul trecut. 

[citreste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel