Bilanțul deceselor printre românii din Diaspora ajunge la 100. Raport COVID, 10 mai

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Un număr de 15.362 persoane sunt infectate cu noul COVID-19, pe teritoriul României, 7.051 sunt vindecate și 252 sunt internate la Terapie Intensivă, transmite, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). 

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.286 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 199 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile, potrivit GCS.

Totodată, până acum, 952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 231 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 242 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.399 de persoane. Alte 19.887 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Potrivti GCS, până duminică, la nivel național, au fost prelucrate 256.749 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 406 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.027 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Bilanț coronavirus Diaspora

 

"În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.758 (+2) de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 329 în Germania, 81 (+2) în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 100 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 31 în Marea Britanie (+1), 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat", potrivit oficialilor.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel