Badantă care își omora pacienții, arestată în Italia. Riscă închisoarea pe viață

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

O îngrijitoare în vârstă de 47 de ani este acuzată că, pe parcursul a doi ani, ar fi provocat moartea sau îmbolnăvirea gravă a mai multor persoane vârstnice aflate în grija sa. 

Femeia a folosit doze foarte mari  de medicamente psihotrope. Bilanțul este cutremurător: două crime, trei tentative de omor și numeroase episoade de agresiune care au dus la incapacitate de muncă. În total, nouă persoane ar fi fost victimele aceleiași persoane, potrivit procurorilor.

Paola Pettinà, originară din Bolzano Vicentino, se află în prezent în detenție la penitenciarul Montorio și riscă condamnarea pe viață. Procesul său va începe vineri, 9 ianuarie, în fața Curții cu Juri din Vicenza, după ce instanța a respins solicitarea apărării privind judecarea cauzei în procedură accelerată. Rechizitoriul întocmit de procurori este amplu și conține acuzații de o gravitate excepțională, care, dacă vor fi confirmate, ar transforma cazul într-unul dintre cele mai șocante episoade din istoria recentă a criminalității din Veneto.

Potrivit anchetei, între anii 2022 și 2024, femeia ar fi administrat în mod repetat doze mari, uneori letale, de benzodiazepine și alte medicamente neurodepresive pensionarilor pe care îi îngrijea la domiciliu. Victimele provin în principal din zona Vicenza, din localități precum Sandrigo, Breganze, Vicenza, Bolzano Vicentino și Dueville.

Badanta "a lovit" și în familie 

Printre părțile vătămate se numără și fostul soț al inculpatei, Giovanni Domenico Moletta, din San Pietro in Gu, care a supraviețuit unei tentative de omor. Acesta a fost salvat în ultimul moment de medicii de la spitalul din Cittadella, care au identificat rapid intoxicația cu benzodiazepine și i-au administrat antidotul. El și sora sa vor fi prezenți în instanță și pentru a cere dreptate în cazul morții mamei lor, Alessandra Balestra, din Vicenza, decedată în urma administrării de substanțe neurodepresive.

O altă victimă, potrivit procurorilor, este Amalia Gastelli, din Sandrigo, care a murit la vârsta de 89 de ani, în urmă cu doi ani. Și în acest caz, anchetatorii susțin că decesul a fost provocat de medicamentele administrate, care au avut efecte devastatoare asupra unui organism deja extrem de fragil.

În fața instanței vor ajunge și rudele altor persoane vârstnice care au fost îngrijite de Paola Pettinà și care au murit ulterior. În aceste situații, însă, nu a fost formulată acuzația de omor, deoarece anchetatorii nu au putut demonstra legătura directă de cauzalitate dintre administrarea benzodiazepinelor și deces.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel