Avocatul Poporului, "ASALTAT" cu 15.000 de semnături. "Fii avocatul poporului, nu al baronilor locali"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Peste 15.000 de membri ai comunității Declic îi solicită avocatului poporului, Renate Weber, să sesizeze urgent Curtea Constituțională în legătură cu noul Cod Administrativ, se arată într-un comunicat de presă al ONG-ului. 

Controversele privind pensile speciale ale primarilor și pericolul iminent pentru patrimoniul local obligă Avocatul Poporului să dea curs cererii societății civile de a trimite codul la controlul constituțional, arată aceștia.

"În lipsa unei acțiuni ferme, în forma actuală a Codului, toți șefii din administrația locală vor primi pensii pentru care nu au cotizat. Prevederea li se aplică tuturor primarilor și viceprimarilor care au ocupat aceste funcții începând cu 1994. De pensii speciale vor beneficia chiar și aleșii locali condamnați definitiv, cu excepția faptelor de corupție. Noul Cod pune în pericol și patrimoniul unităților administrativ-teritoriale. Unul dintre cele mai controversate articole este cel care prevede că deciziile privind patrimoniul pot fi luate doar prin votul a 50%+1 din numărul consilierilor locali în funcție, nu prin votul a două treimi, ca până acum", potrivit sursei citate.

Cei 15.000 de cetățeni care au semnat petiția „Renate Weber, fii avocatul poporului, nu al baronilor locali" solicită un răspuns ferm din partea Avocatului Poporului, care "de aproape două luni susține că analizează OUG prin care a fost emis noul Cod Administrativ".

„Pare mai degrabă o tărăgănare decât o analiză concretă a acestui act normativ. Probabil avocatul poporului, Renate Weber, așteaptă să depășească termenul până la care poate contesta la CCR această ordonanță", a transmis Ana Racheleanu, din partea comunității Declic, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel