Avocatul lui Donald Trump, condamnat la închisoare

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare de un judecător federal din Manhattan, relatează agenţiile de presă internaţionale. 

Cohen, în vârstă de 52 de ani, care i-a fost timp de 10 ani avocat loial actualului şef al statului, a fost condamnat la închisoare pentru rolul său în efectuarea unor plăţi ilegale către două femei în schimbul tăcerii acestora în legătură cu presupuse relaţii cu Trump, înainte de alegerile din 2016, şi pentru declaraţii false în Congresul american privind planurile de construire a unui hotel Trump la Moscova. Judecătorul William Pauley l-a condamnat pe Cohen la 36 de luni de închisoare pentru plăţile ilegale, care au încălcat legea privind finanţarea campaniilor electorale, şi la două luni de închisoare pentru declaraţiile false din Congres. Cele două sentinţe se vor executa simultan. El va fi încarcerat abia pe 6 martie, a afirmat judecătorul federal.

În august, fostul avocat al lui Trump a pledat vinovat de încălcarea regulilor de finanţare a campaniilor şi de fraudă fiscală. El a mărturisit atunci că a ascuns de fisc circa 4 milioane de dolari din încasările societăţii sale de taximetrie şi că le-a dat fostei actriţe porno Stormy Daniels şi fostei 'playmate' Karen McDougal 130.000 şi, respectiv, 150.000 de dolari. În noiembrie, el a recunoscut că a minţit în cadrul anchetei privind presupusa ingerinţă rusă în scrutinul prezidenţial din 2016, spunând că a făcut declaraţii false privind planurile de construire a unui hotel Trump la Moscova, la audierile organizate de comisii ale Congresului american. 'De multe ori am avut sentimentul că era datoria mea să-i ascund afacerile murdare', a declarat Cohen referindu-se la Donald Trump, înainte ca sentinţa să fie pronunţată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel