AVERTISMENT: Mii de medicamente vor dispărea în 2019. Solicitare către Guvern

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) solicită Guvernului adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru majorarea sumei alocate medicamentelor în vederea scăderii taxei de clawback.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, APMGR atrage atenţia că dezinteresul autorităţilor faţă de aplicarea taxei de clawback diferenţiat pune în pericol soarta a milioane de pacienţi români care folosesc medicamente ieftine, fiind primele afectate de lipsa unei decizii referitoare la introducerea calculului diferenţiat al acestei taxe.

De asemenea, APMGR trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia extrem de gravă la nivelul sistemului de sănătate în contextul în care alte mii de medicamente vor dispărea în 2019 şi multe linii de producţie ale fabricilor româneşti vor fi închise.

"APMGR a înaintat Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice mai multe soluţii viabile pentru a asigura accesul pacienţilor la aceste medicamente generice de o importanţă strategică în terapiile pe care le urmează, în primul rând prin introducerea metodei de calcul diferenţiat al taxei clawback, în funcţie de preţul de referinţă generic", a declarat Adrian Grecu, preşedintele APMGR, citat în comunicat.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a validat această soluţie ca fiind una viabilă, care ar reduce taxa clawback pentru medicamentele ieftine la 18,57% în trimestrul patru al acestui an, faţă de nivelul de 27,53% rezultat din aplicarea modului actual de calcul al taxei, fără a avea un impact asupra bugetului de stat. Mai mult, Consiliul Concurenţei consideră că aplicarea contribuţiei diferenţiate ar aduce beneficii bugetare, susţine sursa citată.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara pe 11 decembrie, la Iaşi, că va fi promovată o hotărâre de Guvern privind majorarea sumei care va fi alocată medicamentelor, astfel încât taxa de clawback să scadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel