Austria interzice vinieta adezivă și crește prețurile pentru traversarea țării

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Din 2026, șoferii care vor traversa Austria nu vor mai avea de lipit niciun autocolant pe parbriz. Țara schimbă complet sistemul de taxare rutieră, trecând exclusiv la vinieta digitală, o măsură anunțată ca fiind mai ieftină, mai sigură și mai ușor de controlat. În paralel, tarifele pentru utilizarea autostrăzilor cresc ușor, iar amenzile pentru cei prinși fără vinietă rămân ridicate.

După aproape trei decenii în care autocolantul a fost elementul obligatoriu pentru orice șofer care circula pe autostrăzile austriece, autoritățile au decis să renunțe complet la el. Începând cu 1 decembrie 2026, vinieta fizică va dispărea definitiv, iar șoferii vor putea utiliza doar varianta digitală, potrivit deciziei Consiliului Național de la Viena.

Trecerea la sistemul digital nu îi ia prin surprindere pe austrieci: peste 75% dintre vinietele anuale vândute sunt deja digitale. Purtătorul de cuvânt al ÖVP pentru transporturi, Joachim Schnabel, a subliniat că eliminarea autocolantelor reduce costurile și riscul de falsificare. Potrivit acestuia, Austria va economisi între 3 și 5 milioane de euro anual doar din renunțarea la producția și distribuția autocolantelor.

Vinieta va fi legată direct de numărul de înmatriculare al mașinii și va putea fi cumpărată online, de pe platforma Asfinag sau prin parteneri precum ADAC. Pentru cei care nu folosesc smartphone sau internet, opțiunea rămâne disponibilă la benzinării, stații de odihnă sau puncte de trecere a frontierei.

La achiziție, cumpărătorul va furniza doar numărul de înmatriculare, iar sistemul va înregistra automat taxa plătită. Astfel, șoferii nu vor mai avea nevoie să lipească sau să dezlipească nimic de pe parbriz.

Vinietele de o zi și cele de zece zile sunt valabile imediat. În schimb, cele anuale și cele pe două luni cumpărate online intră în vigoare după o perioadă de 18 zile, în conformitate cu regulile privind achizițiile digitale. Valabilitatea este imediată doar pentru cele cumpărate fizic la punctele de vânzare.

Austria alătură, astfel, Republica Cehă și Slovenia, țări care au trecut deja complet la sistemele digitale.

Scumpiri în Austria la toate categoriile de viniete 

Odată cu trecerea la noul sistem, tarifele cresc ușor. Noile prețuri vor fi:

Vinietă de o zi: 9,60 euro

Vinietă de 10 zile: 12,80 euro

Vinietă de 2 luni: 32 euro

Vinietă anuală: 106,80 euro

Operatorul Asfinag a raportat că în 2024 a încasat aproximativ 600 de milioane de euro doar din taxele de vinietă, la care se adaugă 230 de milioane din alte taxe rutiere și 1,6 miliarde din taxele pentru camioane. În total, circa 1,5 miliarde de euro au fost reinvestite în modernizarea autostrăzilor.

Amenzi usturătoare pentru cei prinși fără vinietă valabilă

Regulile rămân stricte: oricine circulă fără o vinietă valabilă riscă să plătească o taxă de despăgubire de minimum 120 de euro. Dacă sancțiunea este refuzată sau nu este achitată imediat, amenzile pot urca până la 3.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel