"Au început să sune amantele". PSD vrea să iasă de la guvernare, după ce Bolojan a tăiat posturile de lux

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

PSD amenință tot mai vocal cu retragerea de la guvernare, în timp ce în interiorul partidului domnește panica. Paul Stănescu, secretarul general al social-democraților, a cerut luni o convocare de urgență a conducerii PSD pentru a decide dacă formațiunea mai susține sau nu actualul executiv. Motivul oficial: pachetul de reforme inițiat de guvernul condus de Ilie Bolojan, care vizează reducerea cheltuielilor bugetare prin eliminarea posturilor inutile și a sinecurilor din sistemul public.

De cealaltă parte, liberalii vin cu o interpretare directă: „Au început să sune amantele, disperate că vor fi date afară”, spune liberalul Gigel Știrbu, care susține că PSD vrea să plece de la guvernare nu din rațiuni ideologice sau sociale, ci pentru că reforma lovește direct în mecanismele prin care partidul și-a menținut influența: posturile grase din agenții, autorități și ministere, ocupate de clientela de partid.

Paul Stănescu sună adunarea: „Trebuie să decidem urgent dacă mai rămânem la guvernare”

Declarația care a detonat bomba vine de la Paul Stănescu, unul dintre greii PSD, care denunță un „atac la tot ce s-a construit în ultimii 10 ani”. Într-un mesaj dur, el susține că guvernul condus de Bolojan ar aplica măsuri fără evaluări serioase, în numele unei reforme „heirupiste și rigide”. Mai mult, acuză că greul acestor măsuri ar fi lăsat pe umerii celor mai vulnerabili: pensionari, mame, salariați cu venituri mici, funcționari și cadre din structurile de ordine publică.

„Nu putem accepta ca premierul și alți lideri din coaliție să promită deschidere, dar în realitate orice decizie să se ia fără nicio analiză făcută împreună cu toți factorii implicați”, a spus Stănescu, solicitând de urgență o ședință a coaliției, dar și o decizie fermă în interiorul PSD: dacă partidul continuă să susțină guvernul sau trece în Opoziție.

PNL: „Sună amantele, fiicele și nepoatele. Nu din grijă pentru țară, ci de teamă că pierd salariile nemuncite”

Replica PNL nu s-a lăsat așteptată. Deputatul Gigel Știrbu a spus fără menajamente că în PSD s-a declanșat haosul pentru că „au început să sune telefoanele de pe la ANCOM, ANRE, ASF și alte agenții pline de rubedenii și pile politice”.

„Au început să sune fiicele, ginerii, amantele și nepoatele din instituții unde nu muncea nimeni, dar salariile erau grase. Funcții inventate ca să aibă de unde să încaseze un venit. Panica e reală, dar nu pentru țară, ci pentru ai lor”, a declarat Știrbu.

Potrivit acestuia, ieșirea PSD din coaliție nu are legătură cu reformele fiscale sau cu bunăstarea populației, ci cu faptul că se taie „robinetul de bani publici folosit de partid pentru a-și întreține armata de loiali”.

Frica de reforma Bolojan: clientela PSD, cu valiza pregătită

Reforma inițiată de Bolojan și susținută de PNL presupune eliminarea posturilor nejustificate din structurile de stat, o reorganizare dură a aparatului bugetar și o reducere a cheltuielilor publice. Este, practic, cea mai curajoasă reformă administrativă din ultimele două decenii, dar care lovește exact acolo unde doare: în „structura de partid” paralelă cu administrația.

Fie că e vorba de directori care semnau o dată pe lună, de consilieri personali ai unor miniștri care nu știau nici ce instituție reprezintă, de membri de familie angajați în agenții obscure sau de „prietene” salarizate regește pe funcții simbolice, rețeaua de sinecuri creată în timp de PSD se clatină acum sub impactul tăierilor.

Pentru prima dată în mulți ani, aparatul de stat începe să fie curățat de funcții create doar ca să hrănească o clientelă. Iar acest lucru a generat reacții dure din partea PSD, care simte că pierde „terenul” din care și-a hrănit influența.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel