Atenție la metoda "Acoperișul": Peste 100.000 de euro furaţi de o reţea care operează în Cluj şi Mureş

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Mai mulţi bărbaţi care au realizat, în urma unor anunţuri puse în cutiile poştale, lucrări de reparaţii la imobilele unor persoane sunt suspectaţi că i-au şantajat pe beneficiarii lucrărilor, cărora le cereau sume de bani de zeci de ori mai mari decât valoarea reală a lucrărilor. Poliţiştii din Braşov fac, joi, deschideri în judeţele Cluj şi Mureş. 

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov fac, joi, şase percheziţii domiciliare, în judeţele Cluj şi Mureş, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru şantaj - 6 fapte, înşelăciune – 5 fapte şi furt, prin metoda ”acoperişul”.

”Din cercetări a rezultat faptul că mai mulţi bărbaţi ar fi împărţit pliante publicitare, prin care ar fi oferit servicii de reparaţii sau întreţinere imobile, inducând faptul că ar face reduceri substanţiale pentru pensionari. Ulterior, aceştia ar fi solicitat preţuri exorbitante pentru lucrările efectuate şi la final, prin şantaj, ar fi cerut sume de zeci sau sute de ori mai mari decât costul efectiv.  Prejudiciul astfel cauzat este de aproximativ 100.000 de euro”, informează, joi după-amiază, IPJ Braşov, potrivit Adevărul.

În urma descinderilor anchetatorii vor ridica mijloace de probă şi vor pune în aplicare şase mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, în vederea audierii. Dosarul este instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel