ATENȚIE! Au început EXPULZĂRILE din Italia. Salvini: "Am promis, o facem"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

O zonă din Roma extrem de populară pentru imigranți a fost evacuată marți. Tabăra de corturi găzduia încă în jur de o sută de migranţi. Salvini: "Am promis, o facem".

Poliţia a evacuat marţi tabăra improvizată din Roma gestionată de asociaţia Baobab Experience, un sit emblematic prin care au trecut zeci de mii de migranţi în tranzit şi unde încă erau cazate peste o sută de persoane, relatează France Presse.

"Expulzarea Baobab este în desfăşurare la Roma. Zonele libere, fără stat şi fără legalitate, nu mai sunt tolerate. Am promis, o facem şi nu s-a terminat", a anunţat Matteo Salvini, ministrul de interne şi şeful Ligii (extrema dreaptă).

Instalată într-o parcare dezafectată lângă cele două gări principale ale capitalei italiene, tabăra de corturi găzduia încă în jur de o sută de migranţi, majoritatea aflaţi în tranzit şi încercând să ajungă în nordul Europei. În 2015, când frontierele erau încă deschise şi centrul era instalat într-o fostă fabrică de sticlă, prin tabăra au trecut peste 35.000 de migranţi în tranzit.

Lipsiţi de sediu din decembrie 2015, voluntarii îi primeau în corturi pe migranţii care au continuat să sosească, în timp ce căutau soluţii, pentru cei care doreau să rămână, în coordonare cu primăria şi alte asociaţii.

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) s-a arătat de asemenea îngrijorat de "situaţia dramatică a o sută de persoane, printre care refugiaţi, forţate să părăsească situl fără a le fi oferită o soluţie alternativă".

"Este deja a 22-a oară când această tabără a fost evacuată, dar mă tem că de această dată închiderea va fi definitivă", a declarat Andrea Costa, coordonator al Baobab Experience.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel