Atac armat la o sală de concerte: 20 de oameni răniți, și cel puțin 2 morți, în Florida

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Două persoane au fost ucise şi alte cel puţin 20 au fost rănite duminică, după ce trei bărbaţi "au tras asupra mulţimii" adunate în faţa unei săli de concerte din Miami, Florida (SUA), a anunţat poliţia locală, informează AFP, Reuters şi EFE.

"Potrivit anchetatorilor, sala găzduia un eveniment aflat în program şi mai mulţi organizatori se aflau în faţa" clădirii, a precizat poliţia într-un comunicat. Respectiva sală este un local de noapte situat în oraşul Miami Gardens.

"Vehiculul SUV al indivizilor s-a apropiat de partea din faţă a sălii, trei indivizi au coborât şi au început să tragă la nimereală asupra mulţimii", a adăugat poliţia.

Directorul poliţiei comitatului Miami-Dade, Alfredo 'Freddy' Ramírez, a scris pe contul său de Twitter că este vorba despre un ''act laş şi selectiv'' de violenţă armată.

Răniţii au fost transportaţi la spitalele din apropiere. Vorbind apoi la o conferinţă de presă, Ramírez a precizat că 12 răniţi au ajuns la spital prin mijloace proprii, ceilalţi opt fiind transportaţi cu ambulanţele, potrivit presei locale unul dintre ei fiind în stare critică.

Poliţia nu a anunţat deocamdată nimic despre suspecţi, şi anume dacă există vreo persoană reţinută.

Acest atac survine la circa 24 de ore după un altul comis în noaptea de vineri spre sâmbătă în cartierul turistic Wynwood din Miami, soldat cu un mort şi şase răniţi, într-o zonă foarte frecventată pentru viaţa de noapte, mai ales în această perioadă când mii de turişti vin la Miami în weekendul dinaintea sărbătorii Memorial Day (31 mai).

Atacatorii au fugit de la locul faptei cu o maşină şi nici în cazul acestui atac poliţia nu a anunţat dacă a fost arestat vreun suspect, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel