„Nu există nicio îndoială că unii judecători fac politică, iar unii politicieni caută să facă dreptate”, a afirmat Sánchez, încercând să întoarcă discuţia din zona acuzaţiilor concrete într-o dezbatere mai largă despre raportul dintre politică şi sistemul judiciar. El a subliniat că aceste cazuri nu ar trebui generalizate, dar a admis că „chiar şi o minoritate” poate produce „pagube uriaşe, un prejudiciu teribil pentru justiţie şi pentru întreaga putere judecătorească”.
Premierul a mers mai departe şi a explicat că nu s-ar fi aşteptat niciodată să fie lovit de un asemenea val de acuzaţii, mai ales pentru că acestea s-ar fi bazat pe materiale apărute în presă şi pe plângeri formulate de grupări pe care le descrie drept „asociaţii de extremă dreapta”.
„Nu am crezut niciodată că un om aflat în funcţii de răspundere politică poate fi supus unor asemenea campanii, construite pe dosare pornite din zvonuri şi articole de presă. Şi mai grav este că totul ajunge să îi lovească pe cei apropiaţi mie: fratele meu, soţia mea”, a spus liderul executivului spaniol.
Soția și fratele lui Pedro Sanchez, bănuiți de fapte de corupție
Soţia sa, Begoña Gómez, se află din aprilie 2024 în centrul unor anchete pentru corupţie şi trafic de influenţă. Procurorii o suspectează că s-ar fi folosit de statutul de primă doamnă pentru a atrage sponsorizări destinate unui program de masterat pe care îl coordona la Universitatea Complutense din Madrid. Deşi Gómez a respins acuzaţiile, cazul a devenit un subiect constant în dezbaterea publică, iar fiecare pas al anchetei este urmărit de presă.
Nici familia apropiată nu a scăpat de suspiciuni. Fratele mai mic al lui Sánchez este investigat de anul trecut într-un dosar complex, care include capete de acuzare precum deturnare de fonduri, trafic de influenţă şi chiar evaziune fiscală. Şi în acest caz, plângerile au fost depuse de asociaţii descrise de premier ca fiind afiliate extremei drepte.
Însă lista problemelor pentru Sánchez nu se opreşte la rude. Mai mulţi dintre colaboratorii săi apropiaţi au intrat în atenţia justiţiei. În iunie, Santos Cerdán, fost număr trei în ierarhia Partidului Socialist Spaniol (PSOE) şi considerat unul dintre oamenii de încredere ai premierului, a fost plasat în arest preventiv. Acesta este acuzat că ar fi acceptat mită pentru atribuirea unor contracte publice. Dosarul a zguduit scena politică spaniolă, întrucât printre numele vehiculate apar şi cel al fostului ministru al transporturilor, Jose Luis Abalos, şi al consilierului său, Koldo Garcia. Ambii au fost colaboratori apropiaţi ai şefului guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News