ANPC a OPRIT de la comercializare peste 2,6 de milioane de măşti neconforme

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Prahova au oprit definitiv de la comercializare, vineri, un număr de 2.623.900 de măşti neconforme, în urma unui control efectuat la un comerciant din acest judeţ, potrivit unui comunicat remis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Astfel, în urma validării de către sistemul UE de alertă rapidă a ultimei avertizări transmise vineri de ANPC privind comercializarea unui tip de măşti neconforme, CRPC din Regiunea Sud Muntenia Prahova a extins verificările referitoare la acest tip de mască, se menţionează în comunicatul Autorităţii.

Cele peste 2,6 milioane de măşti au fost identificate în actele operatorului economic şi se aflau deja în depozitele acestuia, precum şi în toate magazinele sale din România, conform ANPC.

Valoare uriașă a măștilor neconforme oprite de la vânzare

 

Valoarea măştilor neconforme oprite de la comercializare este de peste 3,146 milioane de lei.

"ANPC reaminteşte operatorilor economici că aceste verificări vor continua şi în perioada următoare şi îi avertizează ca, în spiritul respectării drepturilor consumatorilor în activitatea comercială pe care o desfăşoară, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul 'produse interzise comercializării'", se menţionează în comunicatul ANPC.

Sistemul de alertă rapidă al UE privind produsele nealimentare a validat, vineri, cea de-a 26-a alertă iniţiată de ANPC privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel