Anglia. Românul care a înghesuit imigranți afgani în dubă, CONDAMNAT la închisoare

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Șoferul român care a fost prins în timp ce încerca să introducă în Marea Britanie imigranți afgani a fost condamnat la închisoare.

Românul, în vârstă de 20 de ani, a fost depistat de agenții de frontieră britanici la Dover, pe 16 martie, scrie birminghammail.co.uk. El transporta șapte persoane în Marea Britanie, între care și doi copii, aceștia fiind ascunși într-un compartiment secret din interiorul dubei sale.

Pentru a păstra aparențele, în interiorul microbuzului pe care se aflau și cinci pasageri legali.

"La o investigație amănunțită, agenții vamali au descoperit un perete fals între scaunele pasagerilor din spate și zona de bagaje. În interiorul acelui spațiu erau înghesuite șapte persoane, inclusiv doi minori", potrivit autorităților citate de presa din Marea Britanie.

Paul Morgan, director în Poliția de Frontieră: "Autovehiculul a fost adaptat special pentru contrabandă. Acei oameni au fost închiși acolo de cineva din exterior. Scaunele din spate trebuiau desfăcute din șuruburi pentru a avea acces în compartiment".

Românul Liviu Borobeică a fost arestat și a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare. El a pledat vinovat la acuzația de asistare a imigrației ilegale în Marea Britanie. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel